miercuri, 9 ianuarie 2013

Jurnaliștii altora și jurnaliștii de trust. Proști contra genii



Jurnaliștii altora și jurnaliștii de trust. Proști contra genii
Unul care se uită în gura presei pentru a plăti polițele cu Turcescu, EZ sau dracul mai știe cu cine mai are probleme, Mircea Badea, devine obositor în lăudat seară de seară și dimineață de dimineață colegii de trust și  înjurat concurența. Numai alții scriu incorect, de parcă Jurnalul Național e vreo biblie a gramaticii PC și nu un ziar la fel de plin în greșeli elementare. Numai alții pun rahaturi pe prima pagină, JN e un geniu, el bagă… caricatură, ca să nu fie înjurat că publică nu știm ce articol neesențial. Jurnaliștii ceilalți, sunt, desigur, proști, pentru Badea, doar cei la care a predat acesta (la faimoasa Academie de trust  IMA, de 3 luni  și costând 1500 de euro per curs, în fapt un fel de curs de recalificare care spurcă denumirea de academie, fie și în engleză, pentru că nu am auzit de academie de 90 de zile, dar cine știe, poate dă USL vreo lege ca orice făcător de cursuri de calificare-recalificare să aibă denumirea de academie) sunt deștepți, genii, oameni de încredere, restul, cei de la concurență, fiind fără calități. După mintea lui Badea și blogărașii sunt proști, deși în categoria respectivă face parte și Badea, care are blog și nici nu acceptă nici comentarii negative (blogăraș cu pretenții?).  Cu un asemenea individ, emisiunea ar trebui să se numească În gura lui Badea, nu În gura presei, argumentele fiind polițele de plătit cu Turcescu și alții ca el, diferențierea presei în aia bună și de calitate de partid și cea tabloidă sau de altă coloratură politică. Dacă Badea ar vrea să facă ceva cu adevărat util pentru presă, pentru care ar merita toată stima, ar trebui să atragă atenția angajatorilor că sunt prea mulți indivizi fără facultate în presă! Prin legea din 1974, comuniștii au cerut mereu studii superioare, pentru a nu ajunge orice terchea-berchea sau amantă de octogenar cu Ștefan Gheorghiu să scrie în ziare. Plus că omul se mai maturizează până la 23-24 de ani, până termină o facultate și nu e prost ca la 18 ani și fără experiență. Badea ar putea face ceva pentru presă și scoțând la iveală afacerile necurate ale bandiților cu publicitatea, la Târgu-Mureș sau aiurea, acolo unde băieții de partid se laudă că merg cu presa la notar, ca să se asigure ăia că pupă banii publici fără licitație și fără efort, banii fiind filtrați pe afaceristul dedicat al primăriei (DNA, te-ai prins?). Badea ar trebui să condamne și infiltrarea sereiștilor în presa locală și în cea centrală, orice asemenea om care vine de la servicii fiind un potențial ins sub acoperire care face jocurile vreunui bandit politic pentru care lucrează SRI. Și nu în ultimul rând, Badea ar putea să le arate tovarășilor cu Ștefan Gheorghiu care au raportat zeci de ani minciunile la hectar că nu pot da sfaturi în capitalism, ei fiind ultimii care pot deschide gura într-o societate democrată, care nu mai e guvernată de propagandă, pile, relații, turnătorii la Securitate și așa mai departe. Unii neterminați care nu au decât maximum liceul sau care au mințit zeci de ani în presa comunistă, fac astăzi presă și doar din acest considerent îi pot da parțial dreptate lui Badea: unii jurnaliști sunt proști! Cine face ordine între turnători, mincinoși, sereiști și să aleagă oamenii de calitate care pot da valoare unei meserii în care nu mai intră cel cu talent, ci acela care acceptă condițiile hoțiilor de patroni de presă sau care, ca în prostituție, are stomac să facă o meserie pe care nu o vor nici măcar absolvenții de jurnalism! De verificat câți absolvenți de jurnalism profesează și cum 99 la sută dintre actualii presari vin din alte medii sau chiar de pe stradă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.