Ora 2 sau ora două? 1 tractor sau un tractor?

Ora 2 sau ora două? 1 tractor sau un tractor?

M-a distrat teribil un mic război pe bloguri purtat pentru cuvântul succesuri. Care există în dicționare! Nu mai râdeți de biata EBA care și-am luat un SIDA, care trebuie percepută doar ca fiica tatălui ei și nu o ființă incapabilă de greșeli  și vreo sfântă virgină a gramaticii, fie și a PDL. Lăsând succesurile/succesele la o parte, poate o temă de meditat pentru amatorii de războaie pe bloguri. Nu e vorba de tontălău, forma corectă, nefolosită însă de toți, care preferă tăntălău.

Să luăm expresia ora două. Pentru unii…ora doi. Dacă ne uităm la cifrele unui ceas, acolo apare un simbol, care, cică, e cifră arabă și care se pronunță …doi. Fonetic chestia aia se pronunță mereu la fel, doi, nu două, ceea ce creează un dezechilibru față de cifrele care se pronunță exact cum trebuie. De ce am numi ora două și nu ora doi, așa cum ar fi normal? Iar dacă consultați vreo listă cu obiecte, pentru vreun recensământ sau contabilitate, veți vedea că fonetica asta le dă multora peste bot. La ceva de genul  2 căței, 1 tractor, unii vor citi doi căței și un tractor! De ce un, câtă vreme fonetic 1 se pronunță unu?!

Apropo de fonetică, mi-am amintit că într-un film de Besson, Milica Natasha Jovovich (Mila), aterizează într-un taxi condus de Bruce Willis și se chinuiește, ca o extraterestră ce e, să se înțeleagă cu el în limbuța ei dulce. Cum acela nu se prinde, ea citește fonetic, ca să se prindă mușchiulosul, de pe bordul mașinii: H-e-l-p m-e! De unde atâta fonetică în capul său nu ne-au lămurit scenariștii, probabil că limba engleză era un fel de dialect al limbuței extraterestre a frumoasei Mila!