Oscar
politic sau nu? Două filme având ca subiect Iranul islamic, nominalizate în nici
6 ani
După cum era de
așteptat, Argo a câștigat azi-noapte Oscarul pentru cel mai bun film. Punând
cap la cap interesele americane privind Iranul actual și prezența în finală,
acum câțiva ani, a unui alt film tratând Iranul islamic, Persepolis, ce e legat
de Iran pare de mare interes pentru membrii
academiei, care au evitat cu grație istoria prezentată prin prisma lui
Lincoln și Zero Dark Thirty. Argo, cu
povestea lui ușurică, cu scandalurile de rigoare privind adevărul istoric în
ceea ce privește sprijinul dat de alte state celor 6 americani care au fugit ca
șobolanii, în timp ce colegii lor au stat peste 400 de zile în prizonierat, a
luat premiul, deși ca regie nu a convins, premiul mergând la creatorul Vieții
lui Pi. Cu interes politic sau nu, Argo e câștigător la cel mai bun film, iar
marele perdant e Zero Dark Thirty, vorbind de film inspirat de istoria reală.
Tot printre pierzători se numără Bradley Cooper, foarte bun în tandem cu
Jennifer Lawrence, dar, ca de obicei, membrii Academiei nu apreciază prestația
eroilor principali ai unui film, doar parțial și un exemplu bun e dat și de
actorii din Discursul regelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.