miercuri, 6 aprilie 2016

Cu șeful mare cu mită în pământ, cu șeful de la rutier trimis și el în judecată. Golănii polițiste mureșene!



Cu șeful mare cu mită în pământ, cu șeful de la rutier trimis și el în judecată. Golănii polițiste mureșene!


 Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului

ARCHIUDEAN TOADER - LUCIAN, șef al Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Mureș, la data faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii octombrie 2015, inculpatul Archiudean Toader-Lucian, comisar șef de poliție cu funcția de șef al Serviciului Rutier din cadrul I.P.J. Mureș, la solicitarea unei persoane ce fusese sancționată pentru săvârșirea unei contravenții la regimul circulației (lipsă poliță valabilă de asigurare obligatorie) a dispus remiterea, către aceasta, a unei copii a certificatului de înmatriculare (emis de autoritățile franceze), reținut pentru fapta constatată, lucru ce a condus la obținerea, în mod ilegal, a autorizării provizorii în circulație a autovehiculului respectiv.
În același context, la data de 23 octombrie 2015, tot la solicitarea contravenientului respectiv și în urma unei adrese trimise de acesta către Serviciul Rutier, inculpatul Archiudean Toader-Lucian a dispus trimiterea, în original, a certificatului de înmatriculare la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Mureș, (SPCRPCIV), fapt ce a condus la crearea posibilității înmatriculării definitive pe teritoriul României a respectivului autovehicul, lucru care s-a și întâmplat la data de 12 noiembrie 2015.
Acțiunile inculpatului au fost de natură să producă un folos necuvenit pentru proprietarul autoturismului, întrucât, în condițiile respectării normelor legale, înmatricularea nu ar fi fost posibilă. Totodată, a fost cauzată o vătămare a intereselor legitime ale Instituției Prefectului județului Mureș, reprezentată prin S.P.C.R.P.C.I.V. Mureș, vătămare manifestată prin alterarea corectitudinii evidenței înmatriculării în circulație a autovehiculelor pe teritoriul României.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.