You'll never walk alone sau galerii unite deseară prin cel mai frumos imn sportiv al lumii

You'll never walk alone sau galerii unite deseară prin cel mai frumos imn sportiv al lumii

GSP zicere:

Muzică populară și divină

Despre efectul terapeutic asupra minții și sufletului pe care îl are You'll never walk alone

Permalink to Muzică populară și divină

joi, 14 aprilie 2016, 12:59

Dacă fericirea se poate planifica, atunci modelul de urmat săptămânal e Borussia – Liverpool. Și invers. Astă-seară, pe Anfield, cele mai respectate galerii ale lumii vor cânta iar împreună.

Sudtribune, zisă și Zidul Galben, și The Kop, ziși și copiii lui Klopp, vor izbucni fără repetiții și bâlbâieli în You’ll Never Walk Alone. Cele două mari instituții publice ale fotbalului european fac așa: se adună pe același stadion, se salută și cântă împreună. I-ați auzit acum o săptămână la Dortmund. Cine a fost de față sau cu televizorul în față a prins perfecțiunea.

Asta înseamnă suporteri germani cărunți cântând un cântec străin, într-o limbă străină, și plângând. De ce? Nu se cade să știm. La mijloc trebuie să fie povești vechi și emoții adânci.

Veți auzi oda, din nou, astă-seară pe Anfield. Zeci și zeci de mii de voci vor detuna în refren: You’ll Never Walk Alone! The Kop îl cîntă din 1964, anul în care un grup de localnici (Gerry & the Pacemakers) duceau un cântec recoltat din anii ’40 în fruntea topurilor.

Frații de sânge irlandez și credință catolică de la Celtic l-au recoltat, onest, după o bătaie amară pe Anfield. Borussia l-a importat la sfârșitul anilor ’80 și de atunci nu se mai desparte de el. Cel mai frumos cântec de stadion din câte sunt are calități neobișnuite și efecte miraculoase. Ce se aude vine din muzica populară, adică din muzica emoțională pe care o preferă cartierele modeste și familiile simple.

Niciun pic de agresivitate nu străbate acest imn care se leagănă lent, ferindu-se de lozinci. Efectele sunt de nepovestit. După ce ieși din vestiar și atingi cu mâna placa pe care scrie This is Anfield, intri pe teren și ești lovit în plex. De cor. Ceva între hipnoză și șoc electric îți transformă sufletul.

Steve Gerrard își amintește de finala Ligii Campionilor din 2005, de la Istanbul, cu Liverpool umilită de Milan. La pauză, 0-3. În drum spre vestiar, Gerrard aștepta o ploaie de huiduieli. Din tribună a venit You’ll Never Walk Alone. Gerrard a simțit încrețituri pe piele și fiori pe șiră.

La vestiar a urlat. La întoarcere, Liverpool a câștigat finala. De asta trebuie văzut și mai ales auzit, în această seară, concertul de muzică populară și divină Liverpool – Dortmund. Și dacă s-ar putea, săptămânal.