miercuri, 25 iunie 2014

Magicul avocat al inculpaților în cazuri de corupție Vasile Ghere



Magicul avocat al inculpaților în cazuri de corupție Vasile Ghere
Un avocat a reprezentat  Consiliul local la tribunal, atunci când PNL arata că prostovanii din consiliul local au votat ilegal pentru Maior. Același avocat apare prin magie la alte interese ale pedeliștilor.

Prin contractul de asistenţă juridică nr. 91/22.09.2009 a fost mandatat Dl. avocat Ghere Vasile să reprezinte în justiţie Consiliul local Municipal în dosarul nr. 1446/102/2009 al Tribunalului Mureş având ca obiect cererea formulată de Partidul Naţional Liberal - Mureş prin care solicită în contradictoriu cu Consiliul local al Municipiului Tg. Mureş anularea Hotărârii Consiliului local nr. 267/23.12.2008 şi a tuturor hotărârilor adoptate la data de 23 decembrie 2008.


Prietenul lui E.M.Pașcan, tipul disperat de baroni, păduri și maghiari
http://citynews.ro/eveniment-29/plangeri-penale-impotriva-mostenitorilor-banffy-122139
Acesta a precizat ca a apelat la avocati cu renume din Mures, precum Ioan Sabau Pop si Vasile Ghere, pentru a lupta inpreuna cu Institutia Prefectului pentru cele peste 130.000 de hectare de padure, ce inseamna majoritatea suprafetei administrate de catre Directia Silvica Mures. "L-am rugat pe avocatul Sabau si pe Vasile Ghere sa ne apere interesele gratuit pentru ca Prefectura nu poate angaja avocati. Am incheiat contract cu ei pe zero lei. Miza este mare, cu interese din afara tarii. Am informat si presedintele in aceasta privinta. Noi si Duceava mai suntem in batalie, restul judetelor au pierdut procese", a precizat Pascan.

Omul e apărător al inculpaților în cazuri de corupție
http://www.ziaruldemures.ro/index.php?id=25&tx_ttnews[tt_news]=5066
De asemenea, Ghere s-a specializat şi în cauze penalo-comerciale, apărându-i, spre exemplu, pe reprezentanţii Asilcon, firma ex-deputatulului PSD Culiţă Tărâţă, TCE Compil sau pe fostul director al Jidvei - Alba, Toader Ignat.

În ultimii trei ani, după înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie, s-a impus ca apărător al inculpaţilor în dosare de corupţie, fapt pentru care şi-a atras supranumele de coşmarul DNA, cunoscut fiind prin stilul bătăios şi arţăgos cu care îşi apără clienţii. Printre inculpaţii pe care îi apără se numără: finanţiştii Cristian Florea, Adrian Boilă, Radu Ciortea, fostul adjunct al IPJ Adrian Pop, fostul director al Romvelo Luduş, Ioan Borda, foştii comisari ai Gărzii Financiare Mureş Cristian Moldovan şi Cristian Aştelian etc.

Ca avocat, Vasile Ghere este supărător de enervant şi pentru judecători.
Insul a fost și la procesul cu permisele bandiților din Argeș
cuhttp://www.tvmures.ro/index.php?id=133&tx_ttnews[tt_news]=5601&cHash=09b55fd6a0
Şedinţa de judecată în cazul permiselor eliberate fraudulos în judeţul Argeş a fost oprită, marţi, la Curtea de Apel Târgu Mureş, după ce unul dintre avocaţi, care îl acuzase pe judecător că face presiuni asupra unui martor audiat, a fost evacuat din sală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.