miercuri, 10 iulie 2013

Afacere de 20 de milioane de lei (peste 4 milioane de euro) pe motiv de reabilitare sistem de iluminat și canalizații pentru cabluri, prin grija Primăriei Târgu-Mureș



Afacere de 20 de milioane de lei (peste 4 milioane de euro) pe motiv de reabilitare sistem de iluminat  și canalizații pentru cabluri, prin grija Primăriei Târgu-Mureș
Primăria Târgu-Mureș este locul în care șmecherașul de partid câștigă mereu, în special dacă e vorba de  gășcari și subordonați din PDL Mureș. Dacă mai e loc de lighioanele astea cretine, participați la licitație și nu le lăsați rataților portocalii și afacerea care urmează. După ce gășcarii au pus mâna pe publicitatea primăriei, cu mersul la notar de rigoare, ca bandiții să nu aibă concurență, pe transportul terestru al primăriei, pe Studcard, pe transport elevi, pensionari, pe milioane de euro dedicați în contul unor echipe de fotbal, baschet, futsal și altele, pe pompe și tobogane la Weeekend, pe reparații școli pe medici, pe reabilitări termice pe pedeliști și alte asemenea afaceri la care se tem să meargă cetățenii respectabili cu firme mai importante decât cele ale găinarilor din PDL Mureș. Să mai menționăm numărul foștilor pușcăriași, a celor cercetați de DNA, a celor care au chemat DNA la porcii PDL și care mai  fac afaceri cu primăria PDL?
Detaliu pentru invitatia numarul 349802

Detaliu invitatie
Tip legislatie: OUG nr.34/2006
Autoritate contractanta: Primaria Municipiului Tirgu-Mures
Numar invitatie: 349802 / 03.07.2013
Denumire contract: "Lucrari pentru reabilitare, mentenanta si separare a Sistemului de Iluminat Public, mentenanta si constructie de canalizatii pentru retele de transmitere de informatii si de retele de fibre optice municipale si servicii energetice, pe raza Municipiului Targu Mures"
Stare procedura: In Desfasurare

SECTIUNEA 1: AUTORITATEA CONTRACTANTA

I.1) DESCRIERE
I.1.1) Sediul social
Primaria Municipiului Tirgu-Mures
Cod fiscal: 4322823, Adresa: Piata Victoriei nr.3, Targu Mures, Telefon: +40 0265268330, Fax: +04 0365801856
I.1.2) Adresa la care se transmit ofertele:
Piata Victoriei nr.3, Targu Mures, Romania, cod postal: 540026, telefon:+40 0265268330, fax:+04 0365801856, persoana de contact:NICOLETA ALINA DAMIAN
I.1.3) Adresa (locul) de deschidere a ofertelor:
Sediul Primariei Munmicipiului Targu Mures situata in Piata Victoriei nr.3, cam 45
I.2) TIPUL AUTORITATII CONTRACTANTE SI ACTIVITATEA PRINCIPALA
I.2.1) Tip Autoritate Sectorial: Nu
I.2.2) Tip Activitate: Servicii generale ale administratiilor publice

SECTIUNEA II: OBIECTUL CONTRACTULUI

II.1) DESCRIERE
II.1.1) Denumire contract:
"Lucrari pentru reabilitare, mentenanta si separare a Sistemului de Iluminat Public, mentenanta si constructie de canalizatii pentru retele de transmitere de informatii si de retele de fibre optice municipale si servicii energetice, pe raza Municipiului Targu Mures"
II.1.2) Tip contract: Lucrari
II.1.3) Modalitatea de atribuire: Incheierea unui acord-cadru
II.1.4) Informatii acord-cadru
Contractele subsecvente urmeaza sa se atribuie prin reluarea competitiei: Nu
Reluarea competitiei se va face in SEAP: Nu
Perioada previzionata pentru desfasurarea acordului cadru (in luni): 48
Acordul cadru urmeaza sa se incheie cu: un singur ofertant
II.1.5) Obiectul contractului:
"Lucrari pentru reabilitare, mentenanta si separare a Sistemului de Iluminat Public, mentenanta si constructie de canalizatii pentru retele de transmitere de informatii si de retele de fibre optice municipale, servicii energetice si de proiectare, pe raza Municipiului Targu Mures""Mentionam faptul ca nu sunt aplicabile prevederile art.29 alin 2 indice 1 din OUG 34/2006 actualizata, respectiv nu sunt lucrari diverse si neprevazute.
II.1.6) CPV: 45231400-9 - Lucrari de constructii de linii electrice (Rev.2)
II.1.7) Impartire pe loturi: Nu
II.2) CANTITATEA SAU DOMENIUL CONTRACTULUI / ACORDULUI CADRU
II.2.1) Valoare estimata: 20,161,290.32 RON

SECTIUNEA III: CRITERII DE CALIFICARE / ALTE CONDITII

III.1) CONDITII REFERITOARE LA CONTRACT
III.1.1) Conditii suplimentare, garantie de participare
Conditii suplimentare
Denumire Descriere
Garantie de participare Garantia de participare in cuantum de 48.000 lei. Echivalenta pentru o Garantie de participare depusa in euro se va face la cursul BNR din data anterioara datei limita de depunere a ofertelor cu 5 zile. In cazul unei contestatii, se va retine contestatorului caruia i-a fost respinsa contestatia ca nefondata de catre C.N.S.C., suma calculata conform prevederilor art. 278^1 din OUG nr. 34/2006 cu modificarile ulterioare, respectiv 9.576,12 lei.Modul de constituire a garantiei de participare -prin virament bancar in contul nr. RO92TREZ4765006XXX000221 deschis la Trezoreria Tg. Mures sau printr-un instrument de garantare emis in conditiile legii de o societate bancara ori de o societate de asigurari, care se prezinta in original, in cuantumul si pentru perioada prevazuta in documentatia de atribuire. In cazul in care ofertantul dovedeste ca este IMM va beneficia de o reducere de 50% din valoarea garantiei de participare conform Legii nr. 346/2004. In cazul in care oferta este depusa de catre o asociere, fiecare membru al asocierii trebuie sa faca dovada incadrarii in categoria IMM-urilor. Valabilitatea garantiei de participare este cel putin egala cu perioada de valabilitate a ofertei.
Garantie de buna executie 5 % din valoarea contractului subsecvent fara TVA.Constituire GPL:printr-un instrument de garantare emis in conditiile legii de o societate bancara sau de o soc.de asigurari, prin retineri succesive din plata facturilor partiale. Retinerile succesive se vor efectua intr-un cont deschis conformprevederilor H.G. 1045/2011.GBE se va restitui astfel: 70% din valoarea garantiei, in termen de 14 zile de la data incheierii procesului-verbal de receptie la terminarea lucrarilor, daca autoritatea contractanta nu a ridicat pana la acea data pretentii asupra ei, iar riscul pentru vicii ascunse este minim; restul de 30% din valoarea garantiei, la expirarea perioadei de garantie a lucrarilor executate, pe baza procesului-verbal de receptie finala.

III.2) CONDITII DE PARTICIPARE
III.2.1) Criterii de calificare
Criterii de calificare
Denumire
Situatia personala a operatorilor economici, inclusiv cerintele referitoare la inscrierea in registrul comertului sau al profesiei
Descriere: Declaratie privind neincadrarea in situatiile prevazute la art. 180 din OUG nr. 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare intocmita conform Formularului 8 din Sectiunea III Formulare. Personele care asigura sustinerea economico-financiara si tehnico-profesionala, a candidatului/ofertantului, trebuie sa faca dovada neincadrarii in prevederile art. 180 din OUG nr. 34/2006. In cazul unei oferte comune, aceasta declaratie trebuie depusa de fiecare dintre asociati in parte. -Declaratie privind neincadrarea in situatiile prevazute la art. 181 din OUG nr. 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare conform Formularului 17 din Sectiunea III Formulare. Personele care asigura sustinerea economico-financiara si tehnico-profesionala, a candidatului/ofertantului, trebuie sa faca dovada neincadrarii in prevederile art. 181, lit. a,c^1 si d, din OUG nr. 34/2006, conform Formularului F17.1. din Sectiunea III Formulare. In cazul unei oferte comune, aceasta declaratie, conform Formularului F17, trebuie depusa de fiecare dintre asociati in parte. (original/copie legalizata/copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul"). - Declaratie privind neincadrarea in prevederile art. 69^1 din O.U.G. nr. 34/2006 conform Formularului 23 din Sectiunea III Formulare. Neincadrarea in prevederile art. 69^1 din OUG nr. 34/2006 trebuie demonstrata conform art 13 din Legea 279/2011 de catre ofertantul/candidatul/ofertantul asociat/subcontractantul sau tertul sustinator. In cazul unei oferte comune, aceasta declaratie trebuie depusa de fiecare dintre asociati in parte. (original/copie legalizata/copie lizibila cumentiunea "conform cu originalul").Precizam ca persoanele care detin functii de decizie din cadrul autoritatii contractante, in ceea ce priveste organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire, sunt: Primarul Municipiului Targu-Mures - Dorin Florea, Viceprimarul Municipiului Targu-Mures (Ionela Ciotlaus), Secretarul Municipiului Targu-Mures - Cioban Maria, Membrii Consiliului Local ai Municipiului Targu-Mures (Benedek Istvan, Gombos Geza Csaba, Peti Andrei, Jozsa Tibor, Karacsony Erdei Etel, Bakos Levente Attila, Torzsok Sandor Laszlo, Kikeli Pal Istvan, Soos Zoltan, Haller Bela, Maior Sergiu Claudiu, Roman Ioana Dana, Matei Dumitru, Puiac Ion Claudiu, Farcas Ioan, Gujan Herman Cosmin Lucian, Briscaru Gheorghita Ionel, Ciotlaus Ionela Claudia (viceprimar), Pui Sebastian Alexandru, Sabau Pop Aurelian Olimpiu, Loghin Lucian Mircea, Sampalean Dan Stefan), Directorul Economic al Municipiului Targu-Mures - Kiss Imola, Director tehnic Racz Lucian, Sef Serviciu Concesionari, Inchirieri, Vanzari si Respectarea Disciplinei Contractuale - Damian Alina, Sef Birou Energetic Bugnar Andrei, membrii comisiei de licitatie Iernutan Oana, Racz Lucian, Szekely Alexandru, Bugnar Andrei, Sigmirean Mircea, Cordos Levente, Orosan Claudia, Ormenisan Romeo - Certificat de participare la licitatie cu oferta independenta - Formularul 22 din Sectiunea III Formulare. Sa indeplineasca conditiile prevazute in ordinul 314/12.10.2010 privind regulile de concurenta. In cazul unei oferte comune, acest certificat trebuie depus de fiecare dintre asociati. (original/copie legalizata/copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul"). - Certificate constatatoare privind indeplinirea obligatiilor exigibile de plata datorate catre Bugetul consolidat de Stat, si catre Bugetul Local de la sediul ofertantului, care sa reflecte indeplinirea obligatiilor scadente la plata in luna anterioara celei care se depun ofertele. Se accepta si datorii esalonate, conform legii. Documentele vor fi prezentate in original, copie legalizata sau copie lizibila cu mentiunea"conform cu originalul". Persoanele juridice straine vor prezenta documente edificatoare, pentru dovedirea eligibilitatii, eliberate de autoritati ale tarii de origine (certificate, caziere judiciare, alte documente) prin care sa dovedeasca ca si-au indeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiile catre bugetul de stat si bugetul local, in conformitate cu cerintele solicitate de autoritatea contractanta. Documentele vor fi prezentate in original, copie legalizata sau copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul", la care se va alatura traducerea autorizata si legalizata a acestora in limba romana. Persoanele juridice straine pot prezenta documente edificatoare si din partea firmelor din grupul de firme pe care il controleaza in conformitate cu practica internationala. In cazul unei oferte comune, aceste certificate constatatoare trebuie depuse de fiecare dintre asociati in parte. In conformitate cu prevederile art.183 se solicita urmatoarele documente edificatoare care sa dovedeasca forma de atestare ori apartenenta din punct de vedere profesional, in conformitate cu prevederile din tara in care ofertantul/candidatul este stabilit: Pentru persoanele juridice romane : - autoritatea contractanta stabileste ca cerinta minima obligativitatea prezentarii Certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Camera de Comert si Industrie de la sediul ofertantului, astfel incat in formatiile cuprinse in certificat sa fie reale/actuale la data limita de depunere a ofertelelor.(Certificatul se va prezenta in original, copie legalizata sau copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul"). Pentru persoanele juridice straine - autoritatea contractanta stabileste ca cerinta minima obligativitatea prezentarii a oricaror documente care dovedesc o forma de inregistrare /atestare sau apartenenta din punct de vedere profesional, in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este rezident. Documentele vor fi prezentate sub forma unei traduceri legalizate. In cazul unei oferte comune, acest certificat trebuie depus de catre fiecare dintre asociati in parte. Ofertantul clasat pe primul loc (declarat castigator), va prezenta la cererea autoritatii contractante si inainte de transmiterea comunicarii privind rezultatul procedurii de atribuire, certificatul constatator (pentru persoanele juridice straine - documentele care dovedesc o forma de inregistrare /atestare sau apartenenta din punct de vedere profesional, in conformitate cu prevederile legale din tara in care ofertantul este rezident) in original sau in copie legalizata. Atestat de tip C1A, C2A emisa ANRE (Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei) in conformitate cu Ordinul presedintelui ANRE nr. 24/2007 privind aprobarea "Regulamentului pentru atestarea agentilor economici care proiecteaza, executa, verifica si exploateaza instalatii electrice din sistemul electroenergetic" in copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul". Licienta ANRSC (Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice) in conformitate cu prevederile Legii nr.230 din 7 iunie 2006 a serviciului de iluminat public ce asigura furnizarea-prestarea serviciului de iluminat public pentru localitati comparabile ca intindere si numar de locuitori cu municipiul Tg.-Mures in original, in copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul". Aviz BRML (Biroul Roman de Metrologie Legala) pentru montare demontare contoare de energie electrica activa sau reactiva, trifazate sau monofazate in conformitate cu prevederile H.G. nr.1660/2005 modificata si completata prin H.G.nr.589 din 23.06.2010 privind aprobarea unor instructiuni de metrologie legala/H.G. nr.264 din 22.06.2006 privind stabilirea conditiilor de introducere pe piata si punere in functiune a mijloacelor de maszrare in copie lizibila cu mentiunea "conform cu originalul".
Capacitatea economica si financiara
Descriere: Informatii privind cifra de afaceri - conform art. 185, al. (1), lit. c) din OUG nr.34/2006 cu completarile ulterioare autoritatea contractanta stabileste ca cerinta minima realizarea unei cifre medii de afaceri globale anuale, aferente ultimilor trei ani cu o valoare cel putin egala cu 4.800.000 lei. (Formularul 5 din Sectiunea III Formulare) . Pentru informatii suplimentare privind modalitatea de indeplinire a nivelul(urilor) minim(e) necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate consultati fisa de date
Capacitatea tehnica si/sau profesionala
Descriere: - Lista principalelor contracte de executie de lucrari din ultimii 5 ani. Se solicita declaratia pe propria raspundere a operatorului economic - Formularului 9 din Sectiunea III Formulare.,Experienta similara - autoritatea contractanta stabileste ca cerinta minima finalizarea in totalitate sau a unor faze specifice, in ultimi 5 ani (pana la data limita de depunere a ofertelor) de lucrari similare cu valoare de cel putin 2.400.000 lei fara TVA . Se accepta cumularea din maxim doua contracte.,Declaratie conform art. 188 alin. 3 lit. f privind echipamentele tehnice, utilajele, instalatiile de care dispune operatorul economic pentru indeplinirea corespunzatoare a contractului de lucrari prin care operatorul economic face dovada ca dispune de:2 P.R.B.-uri cu o capacitate de ridicare de minim 200 kg la minim 11 m, macara cu o capacitate de ridicare de minim 5000 kg, doua buldoexcavatoare (sau tractoare incarcatoare, ciocan hidraulic (picon, autobasculanta cu capacitate de minim 4tone;freza pentru taiat asfalt, compactor mecanic, autolaborator PRAM specializat in incercari, prelocalizari si localizari exacte ale defectelor electrice pe cabluri subterane.,Declaratie conform art. 188 alin. 3 lit.b si d privind efectivele medii anuale pe ultimii 3 ani ale personalului tehnic si de specialitate si asigurare a calitatii lucrarilor si ale personalului angajat si cadrelor de conducere prin care operatorul economic face dovada ca dispune de:minim 20 persoane calificate in meseria de electrician si autorizate intern NPM, din care, minim 3 ingineri autorizati A.N.R.E. - gradul III A+B, minim 2 maistrii autorizati A.N.R.E. - gradul II B, minim 5 persoane autorizate A.N.R.E. , gradul IB De asemenea ofertantul va dispune de personal care sa-i confere urmatoarele: calitatea de"Responsabil tehnic cu executia atestat MEF (Ministerul Economiei si Finantelor)" conform Legii 440/2002. Se va prezenta copia certificatului de atestare si a legitimatiei aferente, calitatea de"Responsabil tehnic cu executia atestat MDLPL (Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei)" conform Legii 10/1995. Se va prezenta copia certificatului de atestare si a legitimatiei aferente, calitatea de "Responsabil cu protectia si securitatea muncii " conform Ordinului ANRE nr.24 din 2007,Asigurarea respectarii legislatiei in vigoare cu privire la protectia mediului in ceea ce priveste modul de depunere a deseurilor inerte (moloz etc). Se solicita o declaratie prin care, in cazul in care ofertantul este declarat castigator, se angajeaza sa prezinte un acord de depunere si depozitare a deseurilor inerte la o platforma de procesarea deseurilor din constructii si demolari agrementata de Ministerul Mediului. In cazul unei oferte comune, standardele de asigurare a protectiei mediului vor fi indeplinite prin cumul, cu mentiunea ca acele cerinte care vizeaza atributii in executarea viitorului contract trebuie indeplinite de acela dintre asociati, care, conform acordului de asociere a fost nominalizat pentru executarea respectivelor atributii. ISO 9001 sau echivalent privind standardele de asigurare a calitatii in domeniul executiei de linii electrice, aeriene sau subterane cu tensiuni nominale de 0,4kV - 20kV si posturi de transformare,ISO 14001 sau echivalent privind certificarea sistemului de managementul mediului in domeniul executiei de linii electrice, aeriene sau subterane cu tensiuni nominale de 0,4kV - 20kV si posturi de transformare Pentru informatii suplimentare privind modalitatea de indeplinire a nivelul(urilor) minim(e) necesare pentru evaluarea respectarii cerintelor mentionate consultati fisa de date

SECTIUNEA IV: PROCEDURA

IV.1) PROCEDURA
IV.1.1) Tipul procedurii Cerere de oferta
IV.1.2) Modalitate de desfasurare: Procedura offline
IV.2) CRITERII DE ATRIBUIRE
IV.2.1) Criteriu de atribuire: Pretul cel mai scazut
IV.2.2) Se va organiza licitatie electronica: Nu
IV.3) INFORMATII ADMINISTRATIVE
IV.3.1) Modul de obtinere a documentatiei de atribuire:
S.E.A.P.
IV.3.2) Limba de redactare a ofertei: Romana
IV.3.3) Moneda in care se transmite oferta de pret: -
IV.3.4) Data limita de depunere a ofertelor: 16.07.2013 12:00
IV.3.5) Data si ora deschiderii ofertelor: 17.07.2013 11:00
IV.3.6) Data limita de valabilitate a ofertei: 13.09.2013

SECTIUNEA VI: INFORMATII SUPLIMENTARE

VI.1) MOD DE FINANTARE
VI.1.1) Contractul se inscrie intr-un proiect/program finantat din fonduri comunitare: Nu
VI.1.2) Tip de finantare: Fonduri bugetare
Data expedierii prezentei invitatii: 02.07.2013 08:59

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.