De
la vandalii imaginari ai campaniei lui Dorin Florea la fasciștii lui Gâdea și
ai lui Ponta
Într-un scurt remember,
bandiții politici inventează mereu pseudo-amenințări. Vă amintiți de vandalii imaginați de sereiștii ratați, așa cum a
recunoscut chiar Florea, beneficiarul campaniei pe porcii de polițiști
lipitori de autocolante pe bani publici (1900 de euro, 3000 de exemplare,
magazin FCM, cum spune licitatiapublica.ro)? Dacă porcului pedelist i-a ținut manipularea repetată de borfași și în
campania pentru europarlamentare (UDMR vinde Ardealul, UMF și Târgu-Mureșul, pe
fondul drapelului Ungariei, ca orice secătură de sereist expulzat să
priceapă mesajul potlogarului), nici proștii din PC, PSD și organele de presă
ale leprelor nu se simt mai bine la propagandă tembelă și mincinoasă. Sectantul
Gâdea (căutați cuvântul cum e definit în DEX, nimic peiorativ): propagandiștii
băsiști au dat dovadă de fascism, Ponta bate câmpii ca rudă de sereist ce e:
nu
poate contrasemna pentru decorarea "unor indivizi care au gestionat greşit
sau au deturnat bani publici", iar unii dintre ei "au avut deseori
opinii anti-româneşti sau chiar fasciste", ba gagiul cu doctoratul luat la
pușcăriașul de partid Năstase a mai scos câteva:
1.Europarlamentarul
german Elmar Brok, despre care a spus că are „o gândire nazistă". 2.
Europarlamentarul Monica Macovei, care ar avea şi ea o gândire „fascistă,
nazistă“. 3. Jurnaliştii de opoziţie, definiţi drept
„fascisto-comunistoizi". 4. H.R.Patapievici, Mircea Mihăieş, Tania Radu şi
Dan Croitoru, cei care au condus ICR între 2005 şi 2012, despre care a spus că
„au exprimat opinii chiar fasciste”. Scriitorul Mircea Mihăieş ar fi
„neo-nazist" şi „fascist bătrân”. Şi despre mine, Victor Ponta a avut
cuvinte alese („legionar de mucava”). Toate aceste afirmaţii vin din partea
şefului unui guvern în care ministru al Transporturilor este un negaţionist
explicit al Holocaustului, Dan Şova şi care, la Curtea Constituţională, l-a
propus pe Lucian Bolcaş, fost lider al unui partid extremist, PRM.
Citeste mai mult:
adev.ro/n59pr2
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.