Siletina
cu care a intrat pedelistul Maior în primăria banditului portocaliu transportă
pensionari subvenționați, sub 55 de ani!
55
de ani nu reprezintă o vârstă normală de pensionare, cu excepția unui motiv
legat de vreo boală. Cum banditul portocaliu din primărie a inventat subvențiile
pe elevi (normale, pentru că elevii nu au surse de venit) și pe studenți
(anormale, pentru că studenția e pe bani la jumătate dintre studenții din
Târgu-Mureș!), pentru a deconta pe firma de partid a lui Maior, pedelist al
javrelor PDL Mureș, de ce să ne mirăm că hoțul portocaliu decontează din
banii publici pentru pensionarii sub 55
de ani?! Dacă am vorbi de persoane bolnave sau cu handicap am înțelege, dar Florea
a luat amendă 2.000 de lei de la CNCD exact pentru discriminarea persoanelor cu
handicap, cărora bandiții PDL Mureș nu le creează condiții pentru a urca și a
călătorii în autobuzele cu care pedelistul Maior a intrat la felie cu porcul
lui de partid! Pentru ceilalți târgumureșeni, ce înseamnă pensionar sub
55 de ani, sereiștii care scriu pentru porcul pedelist în campania electorală a
borfașului, armata care a dat lăturile care au fost reciclate de porcul
pedelist, vulturii albaștri care lipesc autocolante pentru hoțul PDL din
primărie, din banii publici furați și ăia de gangsterii etnici?! Gușterii ăștia
cu 3.000 de lei pensie nu își permit un bilet de autobuz și trebuie ca porcul
pedelist să fure și aici din banii publici pe seama ălora?!
- Comunicate -
nr. 122 / 27 Iunie,
2014
TG-MURES, STR.BEGA
NR.2, TELEFON/FAX: 0265 - 26.84.48
Aducem la cunostinta
pensionarilor targumureseni avand varsta sub 55 de ani, faptul ca biletele
compensate achizitionate in primul semestru al anului 2014 isi mentin
valabilitatea pana la data de 13 iulie 2014, inclusiv.
Noile bilete compensate
50%, pentru anul 2014, se pot procura la chioscurile Asocierii pentru Transport
Urban Tg.-Mures, amplasate in Piata Trandafirilor, Cartierele Dambu Pietros si
Tudor Vladimirescu, precum si in zona Complexului comercial Auchan – incepand
cu data de 01 iulie 2014.
Biletele
compensate se elibereaza pe baza cuponului de pensie din luna iunie 2014 si a
buletinului de identitate (copie si original). Reamintim faptul ca, in
conformitate cu HCL nr. 425 din 18 decembrie 2007, pensionarii targumure seni
sub 55 de ani beneficiaza lunar de 20 de calatorii subventionate 50% de la
bugetul local.
Biletele compensate se
elibereaza semestrial, incepand din lunile ianuarie si, respectiv, iulie,
achitand 50% din contravaloarea biletelor.
24.06.2014.
COMITETUL DE DIRECTIE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.