miercuri, 29 mai 2013

Alo, bani publici la Daneș. Legal sau nu?! Festivalul copiilor cu primării și birou parlamentar pe afiș!



Alo, bani publici la Daneș. Legal sau nu?! Festivalul copiilor cu primării și birou parlamentar pe afiș!
Scriam în urmă cu ani de derbedeii lui Florea (el fiind șeful PDL Mureș, deci șeful derbedeilor). Dacă pupilul lui de populară, jandarmul Ciprian Istrate își face asociație culturală și cântă la Oarba de Iernut mai multe primării conduse de pedeliști sar să sprijine, desigur nu politic, de suflet, acțiunea, iar unii se lăudau că au și curse cu autobuze pentru doritori, dacă tot se aruncau cu bani publici. Atenție, primăriile sunt instituții care acționează pe un anumit teritoriu și nu am auzit ca vreun primar din Paris să sponsorizeze din banii publici festivalurile unui primar din Lyon, pentru că la francezi nu e ca la porcii de români care nu știu ce înseamnă unitate administrativ-teritorială. Am mai scris și de borfașii din PDL Mureș care săreau, tot pe primării, să ajute acțiunea de pe nu știu ce vale doar pentru că acolo venea… Băsescu. Banii târgumureșenilor sau ai altora au ajuns astfel să fie cheltuiți la Deda, Bistra sau pe unde aveau porcii din PDL Mureș afacerea cu cântat și prezentat în fața tartorelui. Se pare că nu doar lichelele din PDL Mureș plimbă banul public după interese, pentru că avem un alt exemplu de bani strânși local și cheltuiți teritorial. Pe afiș, un cabinet parlamentar din banii publici, o asociație a sașilor și 13 primării! Curtea de conturi sau DNA, vă băgați să verificați ce minune organizează ăia acolo, de unde sunt banii, cum îi justifică șmecherii și dacă nu vreo pramatie de partid a organizat ceva pentru a pune mâna pe banii dați de proști fără grijă. Parcă ultima oară când am verificat, Akos Mora era un afacerist, acum, în calitate de parlamentar, a ajuns organizator de chermeze, fie și pentru copii?! Ia verificați și afacerile cu banii publici ale lui Mora și poate găsiți vreo legătură între primării!
P.S. În josul paginii apare numele Marius Ichim, fostul viceprimar PNL săpat de derbedeii PDL Mureș care vroiauă să îl pună în loc pe intelectualul Maior. Ceea ce au și făcut și ceea ce încearcă să facă și acum, pe postul unui alt penelist. Porcii PDL se simt bine doar între ei. 
Ca idee despre cine vorbim:http://www.gandul.info/stiri/in-mures-firma-unui-consilier-pnl-a-avut-contracte-de-13-milioane-lei-cu-autoritati-publice-8860677

Consilierul judeţean Mora Akos Daniel, vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean al PNL Mureş, este asociat, administrator, director şi acţionar la Moragroind, Hoptrade, Naturfruct, MRG AG, valoarea acţiunilor deţinute ridicându-se la 70.730 de lei. Are contracte atribuite prin achiziţie publică pentru construcţii de şcoli şi spitale - cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, administraţiile din Breaza, Crăieşti, Sighişoara, Suplac, Iernut, Măgherani, Sângeorgiu de Pădure, Hodac, Lunca, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, Spitalul Municipal "Dr. Gh. Marinescu" Târnăveni. De asemenea, este menţionat un contract primit tot în urma unei achiziţii publice de la SC ELCEN Electrocentrale Mureş (în 2009, pentru 30 de zile, în valoare de 62.105 lei). Valoarea totală a contractelor menţionate se ridică la 13.344.434,09 lei.
În aprilie, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat DNA în privinţa lui Mora, considerând că există indicii referitoare la săvârşirea de către acesta a unor infracţiuni asimilate faptelor de corupţie, însă Mora a anunţat că va acţiona în judecată agenţia, cu care a mai câştigat un proces. Potrivit ANI, Mora s-ar fi făcut vinovat de încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, în calitate de consilier judeţean, a deţinut informaţii privind programele de investiţii şi reparaţii aferente anilor 2008-2010, ale unităţilor aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Mureş, iar firma sa Moragroind a participat şi a câştigat licitaţiile publice organizate de unităţi sanitare aflate sub autoritatea CJ şi de celelalte unităţi administrative, în urma utilizării informaţiilor respective.
Reprezentanţii ANI au susţinut că, prin încheierea unor acte adiţionale la contracte, au fost modificate atât valorile stabilite iniţial prin procedurile de achiziţii publice, cât şi termenele de execuţie a lucrărilor, cu scopul de a obţine venituri din dividende cât mai mari. De cealaltă parte, consilierul judeţean a precizat că este vorba de contracte anterioare afilierii spitalelor la Consiliul Judeţean Mureş, încheiate cu doi ani înainte, în urma unor licitaţii.
Mora s-a aflat în atenţia reprezentanţilor ANI şi în anul 2009, pentru fals în declaraţii, însă în august 2010 a primit de la procurori rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale (NUP). Sesizarea ANI din 2009 semnala că în declaraţia de avere nu erau trecute, pentru anul 2005, venituri din dobânzi şi dividende de 115.883 lei, iar în cea din 2008 a trecut venituri din dividende de 400.000 de lei, deşi în realitate acestea erau de 165.517 lei. El a spus în faţa procurorilor că suma reprezintă o valoare cumulată, din mai mulţi ani fiscali, arătând că veniturile obţinute în 2005 nu avea cum să le treacă în documente din 2005. Referitor la alte acuzaţii - omiterea unui garaj din declaraţia de avere şi a faptului că ar fi încasat de la Ministerul Agriculturii 1.046 de lei în 2009, Mora a arătat că pentru primul nu avea indicată categoria acestui tip de imobil în declaraţie, iar de la Ministerul Agriculturii nu a primit suma indicată sau vreo fişă fiscală în acest sens.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.