Și
totuși, cum e cu votul regional la Eurovision?!
Au trecut câteva zile
bune de la Eurovision, au fost și câteva scandaluri despre bucățele copiate din
alte piese sau despre voturi care nu mai apar, cum ar fi cazul voturilor românilor
din Italia. Ceea ce vă propun este un subiect legat nu de desfășurarea
concursului sau de cine ce a furat, ci de cine este favorit și de ce se simte
nevoia de a da favoritului notele maxime.
Auzim de câțiva ani de favoriți
care s-au dovedit și câștigători. A fost
astfel cu reprezentanta Germaniei, cu reprezentantul Norvegiei, cu
reprezentanta Suediei, cu reprezentanta Danemarcei și așa mai departe, cam până
la Lordi, trupa finlandeză care a stricat orice calcul. Mereu am auzit, ca
scuză pentru români, că e un concurs politic, în care se votează după
preferințe geografice și totuși nu au câștigat țările care aveau prietene 6-7
țări din fostul URSS sau fosta Iugoslavie, ci țările pentru care poate că au
votat regional doar maximum 3-4 țări, în rest votul majoritar venind de la
contracandidate! Cum se poate explica votul masiv pentru țara dată ca și
favorită decât ca o probă de masochism? Dacă crezi că piesa ta este extra-nemaipomenită
și se poate bate de la egal la egal cu cea a celui dat favorit, de ce simți
nevoia să votezi piesa contracandidatului?! Adică juriul din țara ta face
jocurile pentru țara cu care te lupți, dându-i punctaj maxim, în timp ce
SMS-urile din țara ta se duc tot la cel considerat favorit, ca să ajungi să dai
12 puncte favoritului. De ce ai simți nevoia să te sabotezi singur? Bineînțeles
nu este vorba de România, care nu a avut în nici un an o piesă care să fie cu
șanse adevărate la câștigarea Eurovisionului și deci nu avea interes să
saboteze piesele favoriților, este vorba de principiu.
P.S. Doar ca motiv de
gândire, câștigătoarea din acest an a scos în medie 8 puncte de la fiecare țară
care a votat (e adevărat și că nu toate țările care au votat au avut și reprezentanți
în finală și interese), dar 8 puncte de la fiecare țară ar fi cam un loc 3 de
la absolut toate țările care au votat. România nu s-a încadrat în acest an în
trend și a acordat sub media de 8 puncte piesei date favorite! Uite că se poate
să nu votezi mega-favoritul și nimeni nu i-a taxat pe români cum că nu știu să
aprecieze valoarea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.