sâmbătă, 1 iunie 2013

Unii descoperă doar acum umflatul prețurilor la universități de stat, pentru interesele de buzunar. Or fi învățat de la UMF Târgu-Mureș!



Unii descoperă doar acum umflatul prețurilor la universități de stat, pentru interesele de buzunar. Or fi învățat de la UMF Târgu-Mureș!
Trăim vremuri absurde care le permite unor bugetari, angajații de la universități, să-și tragă prețuri pentru clienții amatori de diplome după cum au chef. Astfel s-a ajuns ca pe vremea lui Copotoiu, la UMF Târgu-Mureș, prețul unui an universitar să se dubleze, aproape, pentru studenții români, de la 4500 de lei la 8000 de lei, iar la străini să se ajungă de la 8500 lei până la 5000 de euro! Obrăznicie de angajat la stat care motivează prin…inflație. Numai că aia nu e de 100 sau 200 la sută, ci e mai aproape de valori unitare. Cine verifică banii încasați ilegal de instituțiile de învățământ superior de stat și cum au ajuns rectorii toți miliardari în moneda veche?!  Vorbim de bugetari, dar uităm că rectorii, decanii și alții din vârful piramidei sunt inși angajați tot la statul român, cu nepotismele la ei și cu toate rudele cățărate la cașcaval, care duc sume enorme acasă! La Târgu-Mureș sau aiurea!
Viitorii studenţi vor plăti taxe mai mari în cazul în care nu vor prinde un loc subvenţionat de la bugetul de stat. La Universitatea de Medicină ,,Carol Davila", taxa de studiu a crescut de la 6.000 la 9.000 de lei. Cei care vor să studieze medicină în limba engleză la Oradea vor plăti o taxă de 18.000 de lei, potrivit Rtv.net.

Mai multe universităţi din ţară au decis să mărească taxele, iar în unele cazuri sumele chiar s-au dublat.

"Motivul în primul rând este inflaţia, apoi numărul de locuri s-a limitat puternic pentru că anul trecut au fost 1300 de oameni, facultatea a fost supracapacitată şi atunci anul acesta au fost limitate la 900 şi diferenţa a trebuit acoperită printr-o creştere a cuantumului", a declarat un reprezentant al Universităţii Carol Davila.

Şi la ASE vor creşte taxele de anul viitor, de la 3000 la 3.500 de lei pentru un an universitar. http://www.romanialibera.ro/actualitate/educatie/cresc-taxele-la-universitati-vezi-ce-facultati-devin-mai-scumpe-303321.html


Rectorul de lux al UMF Târgu-Mureș (219.000 lei venit anual încasat!) – chemat la ordine de ministrul Educației
Ministerul Educaţiei a avertizat Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş că ar putea să i se suspende finanţarea, dacă nu rezolvă "problema liniei maghiare", a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, rectorul Constantin Copotoiu. Sursa este realitatea.net și dincolo de scandalul politic iscat de înțelegerile nesimțite UDMR –PDL  linia maghiară cu problemele sesizate ar putea face gaură în afacerile unora care s-au obișnuit să își dea venituri extraordinare pentru provincie. Am scris de nenumărate ori de mega-afacerile cu vebniturile rectorilor de provincie, care câștigă mai bine ca ministrul de resort!  De exemplu, Copotoiu este un angajat de lux la statului român, un bugetar care câștigă enorm. Din declarația sa de avere 219.000 de lei ca rector, profesor și din proiecte, adică aproape 19.000 de lei venit lunar încasat! Dacă mai adăugăm că soția sa ia tot de la UMF 139.896 lei ca profesor și din proiecte pe instituție, avem o familie super-fericită, de angajați la stat care încasează 350.000 de lei anual!


Așadar, mega-afacere cu taxe și locuri cu taxă la UMF Târgu-Mureș:
Facultatea de Medicină:domeniu Sănătate: 310 locuri fără taxă, 300 de locuri cu taxă!
Domeniul Educație fizică și sport: 40 locuri cu taxă
Facultatea de Medicină dentară: 70 fără taxă, 60 cu taxă
Facultatea de Farmacie: 70 fără taxă, 120 cu taxă
Total: 450 de locuri fără taxă, 520 de locuri cu taxă!
Dacă mai adăugăm că cel mai ieftin an universitar scoate din buzunarul amatorului de diplomă 4000 de lei, iar cel mai scump 5000 de euro sau 8000 de lei, aveți imaginea fabricii de doctori, diplome și bani. Gaudeamus Igitur!
P.S. Taxele au fost dubate, respectiv triplate acum 2 ani, fără să existe vreo motivație pentru care niște angajați ai statului român stabilesc după bunul plac valoarea muncii lor și a salariilor lor. Dacă nu vă prindeți de ce s-a făcut asta, căutați miliardarii angajați la statul român și pe statul de plată al UMF și comparați-le câștigurile cu cele dinainte de mărirea prețurilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.