sâmbătă, 1 iunie 2013

Târgu-Mureș, asociere pentru Capitală culturală europeană, cu Florea susținător al Ținutului Secuiesc! Cineva nu mai știe ce vorbește?!



Târgu-Mureș, asociere pentru Capitală culturală europeană, cu Florea susținător al Ținutului Secuiesc! Cineva nu mai știe ce vorbește?!
În 6 iunie se va desfășura o ședință de consiliu local care are la punctul 5: Proiect de hotărâre privind aprobarea asocierii la candidatură a Municipiului Tîrgu Mureş la titlul de „Capitală Culturală Europeană”. Consilierii locali și bandiții din primărie cu interese portocalii au, însă, o problemă, presa menționând clar că Dorin Florea, primar ales etnic de români, susține Ținutul secuiesc! Cum se împacă susținerea unei aberații cu nici 600 de inși care recunosc că sunt secui cu susținerea orașului care îi dă ăstuia o pâine de mâncat și o funcție în instituția în care javrele de pedeliști  primesc afaceri dedicate de la porcii de pedeliști?!

Ştirea senzaţională a săptămânii trecute a fost  cea potrivit căreia Dorin Florea se alătură proiectului “Ţinutul Secuiesc, Capitala Culturală a Europei”.

Ştirea a fost dată de Antal Arpad, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, în cadrul unei conferinţe de presă. Documentaţia referitoare la proiectul “Ţinutul Secuiesc, Capitala Culturală a Europei” ar urma să fie depusă de Consiliul Local Sfintu Gheorghe, împreună cu Consiliile Judeţene Harghita şi Covasna, sprijinite de consiliile locale Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Târgu Secuiesc, Sovata, şi Târgu Mureş. “Ne bucură faptul, că Târgu Mureşul a răspuns pozitiv solicitării noastre. Cred, că astfel se închide cercul, deoarece înainte lipsea colaborarea târgumureşenilor. Proiectul acesta oferă o şansă imensă tuturor, prin care  putem dovedi ca ştim şi suntem gata de colaborare pe un tărâm atât de important, precum cultura” – spunea edilul din  Sfintul Gheorghe. Potrivit acestuia,”primarul târgumureşean a dat dovadă de simţul realităţii, înţelegând că Târgu Mureşul nu-şi poate recăpăta altfel importanţa de altădată rămânând în umbra Clujului, decât ca parte integrantă a Ţinutului Secuiesc”.

 Unica şansă a Târgu Mureşului

Decizia lui Dorin Florea ar putea dovedi că edilul şi-a schimbat atitudinea faţă de planul de reorganizare administrativ-teritorială a ţării. Dacă nu demult  acesta susţinea, că Târgu Mureşul îşi poate cuceri întâietatea şi statutul de centru şi în cadrul actualei regiuni de dezvoltare, astăzi se pare Dorin Florea s-a împrietenit cu ideea  că cele trei judeţe secuieşti trebuie să alcătuiască o regiune aparte, şi că asta ar însemna şi unica şansă, ca Târgu Mureşul să devină capitală de regiune.

Nu se ştie ce l-a determinat pe Florea să-şi schimbe poziţia anterioară (slaba putere de convingere a partidului său ca rezultat al alegerilor ? )  şi să admită faptul că o regiune a Ţinutului Secuiesc n-ar fi ceva diabolic, dar important este, că sprijinul său ar putea da un imbold luptei duse pentru autonomia, autoguvernarea Ţinutului Secuiesc. Ce mă face să cred asta?  Faptul că e limpede: fără sprijinul populaţiei româneşti al zonei e imposibil de realizat Ţinutul Secuiesc, ca regiune, ca unitate administrativ-teritorială. Popularitatea şi susţinerea de care se bucură Dorin Florea ar putea însemna  o imensă contribuţie la stingerea neîncrederii populaţiei româneşti faţă de doleanţele maghiarimii, a secuimii. Decizia lui Dorin Florea ar putea însemna un punct de cotitură, punctul zero, de la care pornind populaţia majoritară ar putea privi cu simpatie şi încredere aspiraţiile maghiarilor.



Bârfe doar sau informaţii demne de încredere?

Discuţii prelungite între Florea şi “secui” au fost purtate şi înaintea declaraţiei de presă, după cum reiese din spusele primarului Antal.

Nu avem decât informaţii vagi despre ce s-a mai discutat în afara proiectului, cert este că după ce Florea a privit cu simpatie, am putea spune, manifestarea pentru autonomie din 10 martie, se aude cum că ar susţine alocarea sumei de 100 de mii de euro din bugetul local pentru organizarea unui festival de cultură maghiară. Sub genericul “Vârtejul târgumureşean” festivalul ar debuta anul acesta. Unii ar vedea o consecinţă directă între acordarea acestui sprijin şi faptul că noii lideri locali ai UDMR nu prea mai răspund comenzilor primite de la greii unionali: Markó, Borbély, Frunda, Kelemen, cei cu care Florea a avut divergenţe şi în trecut şi pe care i-a acuzat pe drept că au renunţat să-şi reprezinte şi să apere interesele judeţului şi  ale oraşului în favoarea intereselor proprii şi de partid.

Lupii tineri fac front comun

Potrivit unei surse anonime, cei implicaţi – adică liderii UDMR din judeţele secuieşti,  mureşeni precum Florea – s-ar fi înţeles şi asupra faptului, ca “lupii tineri” să incerce înlăturarea, din posturile cheie de conducere, a celor amintiţi (Markó, Borbély, Frunda, Kelemen, n.red.) cu ocazia congresului UDMR, ce va avea loc în curând. (Dintre aceştia vicepreşedintele politic Borbély László le-ar sta cel mai mult în cale).

Toate acestea, deocamdată, sunt doar informaţii de culise, provenite din surse neverificabile care trebuieA privite ca atare. Dar, dacă luăm în considerare că ele se potrivesc de minune în scenariul care cuprinde atât ambiţiile politice şi personale ale lui Florea, precum şi ale conducătorilor UDMR amintiţi mai sus, atunci nu ne mai par deloc fantasmagorice!

Florea ar merita şi titlul de “Secui de onoare”

 Încă ceva: în ipoteza că nu se răzgândeşte şi se implică cu succes în realizarea regiunii „Ţinutul Secuiesc” , pe lângă faptul că ar putea deveni preşedintele ales al regiunii, Dorin Florea ar înfăptui un act istoric. Unul de o importanţă majoră, prin care ar intra în memoria „regiunii” şi  a populaţiei maghiare din această zonă.

Aşa să fie!

Szentgyörgyi László



(Apărut în săptămânalul Központ, nr. 16., din 25. aprilie 2013.)




Anterior, un fost șef al ligii studenților din UMF Târgu-Mureș scria:
Scrisoare deschisa adresata Primarului Municipiului Targu-Mures, domnul Dorin Florea

Domnule Primar,

Ma numesc Mihai Tarnoveanu. Va scriu in calitate de fost membru al Ligii Studentilor si al Asociatiei Studentilor Crestin Ortodocsi Targu-Mures, din perioada 1995-2000, reamintindu-va pe aceasta cale si faptul ca  am fost initiatorul si coordonatorul campaniei studentilor pentru sustinerea primei dumneavoastra candidaturi la Primaria Targu-Mures, in urma careia, cu sprijinul tuturor organizatiilor si partidelor romanesti ati devenit primul PRIMAR ROMAN ales al urbei muresene, dupa evenimentele din decembrie 1989.

Ati devenit atunci, cu sau fara voie, un simbol. Functia de PRIMAR ROMAN al acestei localitati nu este  in primul rand una administrativa, ci una menita sa asigure reprezentarea specificului national romanesc, atat de contestat si subminat de minoritatea maghiara in acest areal; veti spune ca ati fost ales atunci si de catre etnicii maghiari, veti spune ca, in calitate de primar, trebuie sa ii reprezentati pe toti cetatenii romani, indiferent de etnie, iar eu va voi raspunde ca trebuie sa reprezentati ESENTA notiunii de cetatean roman, si nu o idee abstracta strict administrativa. Acest lucru vi l-au spus si cei zece mii de romani in noaptea in care s-a aflat rezultatul alegerilor. S-a cantat atunci Desteapta-te Romane, Treceti batalioane romane Carpatii, Traiasca duhul lui Iancu. S-a strigat ca Targu-Muresul are PRIMAR ROMAN. In acea noapte de istorie nu s-au intonat, domnule primar Florea, nici cantece maghiare pentru succesul dumneavoastra in alegeri si n-au fluturat nici steaguri secuiesti.

In acest context, citind scrisoarea dumnevoastra adresata secuilor, am constatat, cu stupoare, ca ati parasit postul de PRIMAR ROMAN din momentul in care ati inceput sa folositi expresia de ”Tinut Secuiesc” si sa reduceti toata problematica acestei ’regiuni’ la o chestiune strict mercantila. Prin folosirea in repetate randuri a sintagmei mai sus-amintite (pe care  ma indoiesc ca ati gasit-o  in documentele oficiale ale statului roman), nu faceti altceva decat sa recunoasteti  ca “Tinutul Secuiesc“ este o entitate aparte, de sine statatoare; faptul ca va pronuntati mai apoi impotriva autonomiei lui, nici macar nu mai are importanta, din cauza faptului ca politica pasilor marunti a UDMR a dat deja roade: PRIMARUL ROMAN al celui mai important oras din zona mai sus pomenita a recunoscut ca Tinutul Secuiesc EXISTA; ba mai mult, edilul respectiv se pronunta impotriva autonomiei acestuia, folosind ca unice argumente considerente de ordin strict economice, ce pot fi demontate extrem de facil; ce va veti face, domnule primar Florea, daca UE va da maine o directiva prin care se pot acorda fonduri si unor regiuni ce pot fi transfrontaliere, sau unor regiuni sau “tinuturi” ce se pot “infrati” pe modelul oraselor cu alte regiuni din alte tari, fondurile respective putand fi si mai mari? Ce se intampla atunci cu “argumentele” economice? Ce veti mai spune daca maine agentiile de turism (sau de alt gen) vor spune ca pot trimite 10.000 de turisti straini in “Tinutul Secuiesc” a doua zi dupa ce acesta va deveni autonom?

Argumentele, domnule primar Florea, trebuie sa fie istorice, nationale, argumentele impotriva autonomiei unei regiuni din Romania sunt oasele albite de timp ale stramosilor care au murit pentru ca astazi sa puteti fi primar intr-un oras romanesc din Transilvania, pentru ca dumneavoastra sa nu fiti obligat sa invatati limba maghiara. Scrisoarea  prin care recunoasteti de fapt existenta teritoriala a “Tinutului Secuiesc” nu va deturna nici macar cu un milimetru gandirea comunitatii maghiare, dar, in schimb, se va putea cu succes anexa “steagului secuiesc”, care este falfait de UDMR prin toata Europa. Forta dumneavoastra nu poate sta in acceptarea ingaduitoare din partea maghiarilor ori a secuilor a functiei vremelnice pe care o ocupati. In TAINA  ISTORIEI NEAMULUI, alaturi de PRIMARUL ROMAN al orasului Targu-Mures este Rugaciunea unui Dac, rostita de pasii lui Eminescu care au sfintit Ardealul atunci cand l-au strabatut, sunt prefectii lui Avram Iancu, este scrasnetul mut al dintilor lui Horea si Crisan, cand se desavarseau pe roata pentru mantuirea Neamului Romanesc, sunt copiii de la Ip si Trasnea, in momentul in care plangand au trecut direct de la sanul mamei la imbratisarea lui Hristos, constientizand in acea clipa ca sangele lor face acest pamant mai puternic si mai romanesc.

Aceste argumente, domnule primar Dorin Florea, nu vor putea fi demontate niciodata, pentru ca sangele se spala greu, mult mai greu decat constiinta si considerentele economice.

Cu durere,

Dr. Mihai Tarnoveanu
http://www.ziaristionline.ro/2013/03/07/primarului-municipiului-targu-mures-dorin-florea-se-vrea-viceguvernator-al-tinutului-secuiesc-la-comanda-udmr-scrisoare-deschisa/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.