Inventatorii
învățământului pentru proști, doar cu diplomă de bac, de la Babeș-Bolyai, vor
studenți buni (sic!) și examen de admitere!
Vă
mai aduceți aminte eminența cenușie a învățământului românesc, fost rector de
Babeș-Bolyai? Pe numele lui …Marga? Acum vreun an individul se lăuda în
Adevărul că a fost cel care a avizat intrarea în facultate fără examene de
admitere, pe dosar. Desigur, omul nu era atât de mândru că universitățile de
stat au copiat nemernicia, i-au făcut concurență și au transformat învățământul
de calitate în afacere de familie și învățământ de calitate. Astfel s-a ajuns
ca la Târgu-Mureș, de pildă, să se dea examen de admitere doar la UMF și la
UAT, iar la Petru Maior să se intre cu bacul prostovanilor. Și dacă mai
menționăm că UMF, fosta instituție de învățământ superior de calitate, a ajuns
cu peste 50 la sută locuri cu taxă, ca rectorii să umfle peste 200.000 de lei
la rubrica venit anual încasat, aveți imaginea gunoiului născut de clujeni.
Învățământ cu rectori care se cred Dumnezei, cu familionul instalat la butoane,
cu sute de mii de locuri pentru proștii care nu sunt în stare să susțină un
examen de admitere pe care, culmea, l-au dat exact pungașii care militează pentru admiterea proștilor cu
dosar. Pentru a nu face discriminare, trebuie să o menționă și pe Andronescul în
rândul rectorilor cu interese și cu ministeriate. Ființa asta a propus nu mai
puțin de intrarea în facultate fără bacalaureat luat! Mare e grădina lui
Dumnezeu și mulți proști votează, în general, românul, mai ales cel citit, dacă
de la pleavă nu poți să ai pretenții.
www.adevarul.ro
Rectorul Universităţii
„Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, academicianul Ioan Aurel Pop, a anunţat
miercuri, după vizita nemţilor de la Siemens, că din toamnă va fi reintrodus
examenul de admitere la toate facultăţile. Acesta va consta fie într-un eseu,
fie într-un test grilă, fiecare facultate va hotărî cum îşi va organiza
admiterea. Olimpicii naţionali şi internaţionali nu vor da examen.
Rectorul UBB a afirmat
că universitatea îşi impune propria grilă pentru a avea cei mai buni studenţi. „De aceea ne-am
gândit să nu revenim la formele vechi, ci la anumite forme de testare a
cunoştinţelor studenţilor: grilă clasic sau un eseu ori o altă formă de
verificare a cunoştinţelor elevilor în aşa fel încât noi să ştim ce cunoştinţe
au studenţii. Şi, pentru că suntem după o întrerupere de circa 12-13 ani, am
decis, în anul universitar 2013-2014, să lăsăm facultăţile să decidă
modalitatea de admitere“, a declarat rectorul UBB. Notele obţinute la
Bacalaureat nu vor conta la admiterea la UBB, în schimb vor conta premiile
obţinute la olimpiadele naţionale şi internaţionale, dar şi la alte concursuri
care arată pregătirea şi competenţele elevilor. Acesta consideră că examenul de
admitere nu ar fi trebuit scos întrucât arată care este nivelul cunoştinţelor
elevilor şi constituie un indicator şi pentru profesori.„Cred că vom avea un
aflux la fel de mare de studenţi ca şi anul trecut, chiar mai mare intoducând
aceste forme de testare care arată şi marca universităţii. Nu se intră într-o
universitate de prestigiu doar printr-o simplă înscriere sau prin luarea în
calcul a mediei de Bacalaureat“, adaugă rectorul.
Facultăţile de
matematică, fizică, chimie au acceptat cu mai mult entuziasm faţă de cele din
domeniul ştiinţelor umane.
- See more at:
http://www.tirgumureseanul.ro/detali-stire/lista/home/articol/la-ubb-nu-vor-conta-notele-de-la-bac.html#sthash.nTI7ZN1z.dpuf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.