marți, 18 iunie 2013

Șantaj de presă vs. Șantaj la adresa presei



Șantaj de presă vs. Șantaj la adresa presei
Râuri de cerneală și sute de ore de emisiuni TV au fost folosite de amatori sau de profesioniștii care lucrează în presă pentru a diseca cazul directorului de la Antene, acuzat de șantaj. Dintr-o dată, au sărit toți să analizeze cazul, de parcă e prima oară când un ins de la o instituție de presă este acuzat de șantaj și s-au evitat orice amintiri cu alte cazuri de ziariști sau redactori șefi acuzați de șantaj.
Dar să nu plângem presei de milă - adică acelei părți care se ocupă sau e acuzată că se ocupă de măgării - și să arătăm cum poate presa, la rândul ei, să fie șantajată!
1.     Necalificarea jurnaliștilor. Conform legii presei din 1974, în vigoare până acum vreun an, redactorul, reporterul trebuie să aibă studii superioare. La fel, în clasificare ocupațiilor, ziaristul/redactorul/prezentatorul TV trebuie să aibă studii superioare. Cum poate fi șantajată presa la Târgu-Mureș sau aiurea? Prin evidențierea proștilor cu 12 clase aduși de milă sau din calcule economice, cât mai proști pentru a putea fi formați de descreieratul de patron.
2.     Nepotismul. Nu există calitate neapărat în presă, tot felul de bandiți de presă aducând în presă familionul. Desigur, oamenii nu au calificare, studii superioare, aplecare spre a scrie/filma/vorbi.
3.     Infiltrarea inșilor de la SRI. În special în Transilvania și în orașele cu populație maghiară. Când ai foști/actuali SRI-iști în redacție poți fi șantajat de cei care cunosc de unde au venit cârtițele și știu mecanismul aducerii plicurilor la redacții sau de ce unii din SRI se plimbă mai des decât e normal și la alte evenimente fericite cu presarii.
4.     Folosirea în 99 la sută din cazuri a programelor pirat. Exact ziariștii, ca mari apărători ai dreptului intelectual, unii dintre ei fiind angajați ca ultimii săraci, pe contracte fără carte de muncă, încalcă drepturile intelectuale ! Ale Microsoft și nu numai. La Târgu-Mureș sau aiurea, presa se face cu programe piratate, XP-ul de acasă fiind Dumnezeu pe pământ, P.M. piratat fiind I.C. neprihănit iar simplul fapt că se folosesc la serviciu de programul piratat pentru o activitate menită să aducă bani patronului îi face vinovați. Desigur, Microsoft și BSA nu cer controale la presă, ei fiind ocupați de arhitecți sau aiurea, pentru a nu risca campanii de răzbunare.
5.     Angajarea amantelor și amanților. Cazuri cunoscute în provincie, dar nu numai, mergându-se până la angajarea copiilor amantei!
6.     Neprezentarea la licitații, pentru a se primi pomană pe intermediarul de partid. Cazuri Zereș și Cătană, la Târgu-Mureș, prin primăria lui Florea. Cătană se mai și laudă că merge la notar pentru a stabili aranjamentul cu presa bovină și românească. Cumva pute de un cartel al porcilor de români? Cumva sancțiunea era de 10 la sută din cifra de afaceri pentru fiecare borfaș semnatar de acțiuni care sunt contra concurenței loiale?! Consiliul concurenței care ai lăsat borfașii PDL în campania lui Băsescu să facă 100.000 de euro cadou pe tichete dedicate Real prin mită pentru cadrele didactice, te simți?!
7.     Primirea de premii, diplome, titluri, publicări în colecții de poeți ai orașului. În Mureș sau aiurea, prin voturile etnice ale românilor și la ieșirea din sală a UDMR, care vroia să voteze la… toaletă numele vehiculate de români.
8.     Articole publicitare care nu sunt marcate publicitar, pentru că altfel nu le-ar urmări nimeni. Banii sunt aici negri.
9.     Nerespectarea CCM unic pe ramură. Toți jurnaliștii/ziariștii/reporterii pot primi banii legal pe un contract colectiv unic pe ramură. Pentru cei care nu știu, doar fidelitatea este stabilită la 25 la sută din salariu, astfel că orice ins care face presă poate să sesizeze la ITM și în justiție că borfașul de patron îi fură drepturile. Târgu-Mureșul are deja 3 jurnaliști care au câștigat astfel de procese în ultimii 3 ani, la Cuvântul liber și 24 de ore mureșene, publicații controlate cu publicitatea de intermediarul găinarilor PDL Mureș.
10. Implicarea presei în manipulările etnice. Desigur, la Târgu-Mureș sau oriunde în Ardeal. Orice gunoi pentru cauza românilor, orice minciună ascunsă sub preș pentru român, ca nu cumva să vină maghiarul și să fure ce poate fura/fură românul. Atunci când bandiții din presă nu semnează cu numele lor apar inși ca inginerul Fodor, profesorul Gall, Istrate și așa mai departe, pentru cunoscători tot un fel de ziariști, dar de la o instituție care ar trebui să fie cu serviciile mai… secrete sau mai bine zis de la o instituție ale cărei secreție ar trebui să fie secretă.
11.  Trecutul unor jurnaliști, redactori, trepăduși de la publicații, TV, radio. Pentru unii, Ștefan Gheorghiu sau raportările mincinoase despre producții mega-giga la hectar sunt maximumul profesional. Alții sunt mai prieteni cu paharul, cea mai des întâlnită ieșire în decor în mediul profesional. Stres mare, mon cher!
12. Afacerile unor derbedei din presă cu primării. La Târgu-Mureș, de la instituții de propagandă PDL Mureș, inșii pupă asociere la evenimente chiar cu primăria condusă de șeful de partid. Desigur, inșii nu mai pot fi numiți ziariști, fiind doar niște șmecherași de televiziune care trebuie să motiveze banul public dat de porcul de partid.
13. Trecutul unor derbedei din presă care au… trecut din partid în partid. Inșii care clamează grija pentru popor, națiune, univers sunt, de fapt, niște fripturiști care s-au fluturat prin partide și au renunțat la acele partide în momentul în care li s-a cerut să-și plătească campania.
14. Trecutul medical. Ca să știi cât valorează un ziarist, redactor, reporter e de ajuns să verifici trecutul medical sau…accidental al respectivului. De la schizofrenie, tulburare bipolară, până la luat pastile cu pumnul sau aruncat pe geam.
Suficiente motive pentru a discuta despre șantajul la adresa unora din presă?!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.