Englezii pot să se
declare dezamăgiți. Marea invazie a cetățenilor din România nu s-a produs și așa-zisul
pericol fluturat de dezaxați naționaliști nu e încă dovedit. Timp, desigur, ar
mai fi, dar ceea ce se uită este că mai mult anumite categorii sociale (pentru
muncă necalificată, cu studii puțin peste minimum) sau profesionale (pentru cei
cu studii superioare) sunt tentate să plece în Marea Britanie, majoritatea
românilor preferând pentru muncă țări mai apropiate și mai însorite și preferințele
românilor pentru astfel de țări se văd și prin alegerea locului de petrecere a
concediului.
În ultimele zile, mass-media a surprins
vehemența discursului contra răilor de englezi care nu ne vor acolo, ca și cum
viața noastră depindea de câteva mii/zeci de mii de locuri de muncă în
îndepărtata Anglie! Românii au uitat, însă, că economia noastră se bazează pe
un PIB făcut de cei care rămân, de zecile de milioane de români care cumpără
zilnic pâine, lapte, plătesc curentul electric și gazul, telefonul, cele
necesare traiului și nu pe câteva sute de lire sterline trimise lunar în țară
de rudele de afară, pentru a se cumpăra mașini sau case. Dincolo de problemele
externe și de oportunitățile de angajare afară ar trebui să fim mai interesați
de cine mai rămâne, de cine mai plătește impozitele și pensiile, de cine le crește
copiii sutelor de mii de români plecați la muncă, copii care pot avea serioase
probleme emoționale din cauza percepției de abandon la bunici sau la alte rude.
Judecând astfel, eroii sunt cei care rămân, nu cei care pleacă să muncească pe
salarii inferioare oricărui englez sau spaniol, iar tot ăștia care rămân
plătesc și impozitele și contribuțiile necesare dezvoltării țării în care
trăiesc rudele celor care au ales să plece și care și-au lăsat și rudele
bătrâne fără să contribuie la pensie. Munca afară? Perfect, dar să nu exagerăm
cu importanța unor locuri de muncă în anumite țări, câtă vreme contribuția
reală și de zi cu zi e din partea celorlalți. Ceea ce ne duce cu gândul la un
film recent, care a săltat poate din rațiuni politice, fiind vorba de subiectul
Iran, Oscarul pentru cel mai bun film. În Argo, acțiunea se concentrează asupra
inșilor care au fugit din Ambasada americană în momentul atacului iranian și pe
farsa jucată pentru scoaterea celor 6 din țară. În realitate, eroii nu au fost
cei 6 fugari, ci 90 de angajați ai ambasadei, nu doar americani, care au stat
prizonieri și sub teroare 444 de zile! Desigur, despre ei nu se face film, e
mai interesant să se bată monedă pe acțiunea de scoatere a 6 inși din țară și
pe cum le-au arătat americanii ălora că se scot fugarii din țară. Eroi și…
eroi, în funcție de cine cântărește faptele!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.