Idee
și pentru păgubiții de la Târgu-Mureș. Ridicarea mașinilor e ilegală și taxarea
proprietarilor e la fel de ilegală!
Cum
la Târgu-Mureș bandiți din Primăria Târgu-Mureș și Poliția locală condusă de
fostul sereist dat afară din SRI, Bretfelean, se laudă cu 1500 de mașini
ridicate în 365 de zile, adică o medie de 4 mașini în 24 de ore, dați peste bot
hoților care pun mâna pe bunul dumneavoastră cu sentința bucureșteană care
spune că ridicarea mașinilor e ilegală, ca și plata unei taxe de recuperare.
Dacă ne amintim bine, ridicarea mașinilor o făceau bandiții PDL Mureș pe firma
întreținutului porcului portocaliu, adică Țerbea?! Câți bani au umflat leprele
astea ținute în brațe de bandiții PDL Mureș?
Hotnews zicere:
Ridicarea masinilor a
devenit ilegala in doua sectoare ale Capitalei. Consiliile locale au modifi cat
ilegal Codul Rutier, a stabilit instanta. Precedentul poate arunca in aer
ridicarile de masini din toata tara. Avocatul Gheorghe Piperea a obtinut, la
inceputul acestei saptamani, o hotarare definitiva si irevocabila stabileste ca
ridicarea masinilor parcate in locuri nepermise, precum si taxarea
proprietarilor acestora, la recuperare, sunt ilegale. Mai mult, persoanele care
au platit deja respectiva taxa sunt indreptatite de acum sa solicite returnarea
banilor. Hotarare emisa de Curtea de Apel Bucuresti arunca in ilegalitate
ridicarea masinilor parcate in locuri nepermise in sectoarele 4 si 6 ale
Capitalei. Potrivit avocatului Gheorghe Piperea, cel care a obtinut respectiva
decizie, devine ilegala si perceperea taxelor de returnare a masinii.
Persoanele care au platit deja aceasta taxa sunt indreptatite sa solicite
returnarea sumelor, scrie EVZ.
EVZ
zicere: România,
așa cum nu o vezi la TV: Cum TE JEFUIEȘTE Poliția Locală și șmecherii care
ridică mașini
Autor: Mălin Bot
Sub pretextul
sancționării șoferilor care parchează neregulamentar se produce una dintre cele
mai bizare hoții tipic românești.
Câțiva șmecheri, care
au avut ”norocul” să devină parteneri al administrațiilor locale, te pun să
plătești tarife năucitoare: 210 lei simpla ridicare a mașinii pe platformă o
operațiune de trei minute, 168 de lei kilometrul de transport și 168 de lei
depozitarea mașinii, pe zi, taxă achitată la aceeași valoare dacă mașina stă
acolo 15 minute sau 24 de ore.
Tarife exagerate, pe care
ești forțat să le achiți pentru că așa a stabilit un agent de poliție, care nu
știe bine legea sau comite un abuz cu bună știință.
În urmă cu câteva luni
o știre făcea turul televiziunilor. Un șofer și-a lăsat mașina pe linia de
tramvai 42 din București și tot traficul era blocat. Nu s-a găsit nicio mașină
de ridicări care să elibereze liniile de tramvai, circulația fiind reluată după
mai mult timp, când șoferul a ajuns la mașină. Într-un astfel de caz nu s-a
putut ridica mașina. În acest timp sute de mașini care nu blochează în niciun
fel circulația sunt ridicate și proprietarii lor achită sume exagerate pentru a
le recupera.
Toată povestea cu
ridicarea mașinilor parcate neregulamentar are rădăcina juridică în articolul
64 din Codul Rutier, care spune că, dintre toate mașinile parcate
neregulamentar, se pot ridica numai cele care ”constituie un obstacol pentru
circulație”.
Un detaliu important,
ignorat de agenții de poliție, care devin astfel agenți de vânzări foarte
profitabili pentru firmele de ridicări.
Din start, trebuie să
vă avertizez, dragi cititori, că o experiență personală stă la baza situației
pe care o descriu acum și întâmplarea trebuie luată sub rezerva subiectivității
provocate de frustrarea persoanei care știe bine că a căzut victimă unui furt
pur și simplu.
Căutând însă pe
Internet detalii despre firma care percepe aceste tarife năucitoare, am
descoperit sute de mărturii ale altor persoane revoltate din aceleași motive,
informații privind încălcarea legii și legături dubioase cu clanuri interlope.
Un tablou românesc sută la sută, care expune o problemă de interes public ce
merită dezbătută.
Povestea începe vineri
seara, foarte târziu, în Sectorul 6 din București, pe o stradă din cartier unde este aproape
imposibil să găsești loc de parcare după anumite ore. O astfel de situație m-a
determinat să parchez mașina, la bordură, pe colțul intersecției unei alei de
cartier cu strada pe care locuiesc. Știind că legea face diferența între mașina
parcată neregulamentar care deranjează circulația și cea doar parcată
neregulamentar, am pierdut minute bune să caut o poziție care nu afecta
pietonii și nici șoferii ce ar putea să treacă pe acolo peste noapte.
Un detaliu irelevant
pentru echipa de ridicări a Poliției Locale a Sectorului 6, care a pornit la
vânătoare sâmbătă dimineața, la ora 8.00, alături de platformele firmei Ilcor
Auto Eco, un SRL care te taxează cu aproape 700 de lei pentru ridicarea,
depozitarea și eliberarea mașinii.
La prima oră a
dimineții de sâmbătă, când aproape nu e circulație în cartier, fără să țină
cont că mașina nu bloca pe nimeni, un agent al Poliției Locale a Sectorului 6 a
dispus ridicarea, decizie care m-a pus fără voia mea în postura de ”cumpărător”
captiv al serviciilor de lux ale firmei Ilcor Auto Eco.
Decizia de ridicare nu
e însoțită de niciun proces verbal de constatare, care să consemneze cu martori
că mașina era un obstacol pentru circulația publică. E doar o hârtie care
consemnează staționarea mai aproape de 25 de metri de intersecție. Interesant este
ca poarta o semnătura, in original, a directorului Direcției Poliției Locale,
ceea ce înseamnă că directorul a umblat pe teren cu agentul sau că oficialul
primăriei a semnat ”în alb” zeci de decizii de ridicare, asumându-și
răspunderea pentru orice bazaconie va scrie ulterior agentul din strada.
Mărturiile existente pe
Internet, ale altor persoane care au fost forțate să achite tarifele de lux ale
acestei firme, indică o practică în ridicarea tuturor mașinilor parcate
neregulamentar, chiar dacă legea face diferența și stabilește măsura ridicării
numai pentru cele care ”sunt obstacol” pentru circulația publică.
Arhivele publice ale
instanțelor indică sute de procese în care acestă firmă și Poliția Locală
Sector 6 sunt chemate în judecată, o situație care confirmă faptul că foarte
mute persoane consideră că s-au comis abuzuri.
Cel mai interesant
aspect legat de această firmă ține însă de datele contabile declarate la
ultimul bilanț contabil depus pentru anul 2012. Nu trebuie să ai cine știe ce
legături cu zona transporturilor pentru a înțelege afacerea Ilcor.
Aproape 700 de lei
încasați pentru ridicarea și transportul unei mașini, operațiune ce durează
maxim 30 de minute, înseamnă încasări de peste 110 milioane de lei, produse
zilnic de o singură platformă auto. Bani produși cu certitudine, pentru că
șoferii plătesc imediat sub șantajul creșterii facturii cu fiecare zi de
depozitare.
Luăm în calcul TVA-ul,
combustibilul consumat și salariile celor 54 de angajați și ajungem la o cifră
de afaceri exactă, consemnată la Registrul Comerțului, de aproape un milion de
euro în 2012, 1,2 milioane de euro în
2011, 1,6 milioane de euro în 2010 și 1,7 milioane de euro în 2009. Bani făcuți
din nimic, practic.
O afacere cu milioane
de euro luate cu japca de la bucureșteni, posibilă și pentru că agenții
Poliției Locale a Sectorului 6 dispun ridicarea tuturor mașinilor parcate
neregulamentar, fiind astfel în afara condițiilor impuse de Codul Rutier.
Adăugați la acest
tablou ultima tușă de culoare, dată de faptul că despre acest SRL există
articole care susțin că este afacerea unui clan interlop din București, clan
care a ocupat locul lăsat liber când Cămătarii s-au dus după gratii.
Privit în ansamblu,
tabloul este al unei șmecherii cu iz de legalitate, prin care niște băieți
deștepți se îmbogățesc forțând mii de bucureșteni să achite tarife exagerate,
nejustificate în niciun mod. Totul sub umbrela Poliției Locale. De ce a
poliției locale? Poate și pentru că un agent al Poliției Rutiere acceptă mai
greu să încalce Codul Rutier.
În limbajul de cartier,
pe care sigur îl înțeleg Vasilica Vieru și Alexandru Marin Lazăr, patronii
firmei, e japcă. Grav este că japca se produce fiind folosiți
agenți de poliție care nu țin cont de Codul Rutier și dispun ridicările pentru
orice mașină staționată neregulamentar.
Povestea are și o
concluzie. Nu este una din seria, ”asta e România, nu avem ce face”.
Am studiat litigiile
deschise de mulți dintre cei revoltați de japca Ilcor, produsă cu Poliția
Locală Sector 6 pe post de agent de vânzări. Sunt contestate procesele verbale,
autorizatiile firmei și multe alte aspecte.
Opinia mea este că
înainte de acest tip de litigii, trebuie depuse plângeri penale împotriva
fiecărui agent de poliție, pentru abuz în serviciu, dacă dispune ridicarea mașini
fără să existe dovada că acesta era un ”obstacol” pentru circulația publică.
Comentariile ușor de
găsit cu orice motor de căutare expun faptul că fenomenul este unul național,
situația din Sectorul 6 fiind multiplicată aproape în fiecare oraș mare, unde
sunt probleme cu locurile de parcare.
Administrațiile locale
sunt incapabile să gestioneze problema locurilor de parcare, dar folosesc
această situație pentru a aduce profit unor șmecheri, care au avut acces la
contracte exclusive cu primăriile. Activitatea aceasta nu are nicio legătură cu
ideea de deblocare a drumurilor.
Uneltele acestui furt
de proporții naționale sunt agenții care știu bine legea, dar acceptă să
acționeze în afara ei, din motive ușor de dedus dar greu de probat.
Pe plan național, un
cadru legal construit pentru a debloca circulația, atunci când vreo mașină e
parcată neregulamentar, este transformat în profit printr-o japcă ce se petrece
literalmente la drumul mare.
Dacă nu v-ați enervat
destul citind despre această hoție produsă cu ajutorul Poliției, vă mai dau o
informație care e bomboană pe colivă: în Germania, la Munchen, firmele de
ridicări percep un tarif de 120 de euro, 528 de lei. Comparați salariile minime
din România și Germania și veți avea un motiv în plus să vă enervați în fața
acestei hoții revoltătoare.
Citiţi mai mult:
România, așa cum nu o vezi la TV: Cum TE JEFUIEȘTE Poliția Locală și șmecherii
care ridică mașini - Opinii EVZ > EVZ.ro
http://www.evz.ro/detalii/stiri/ilcor-auto-eco-srl-sector-6-ridicari-auto-1063007.html#ixzz2maOJdjpR
EVZ.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.