Ratații
din Ministerul Educației lasă în continuare intrarea în facultate cu
bacalaureat, pentru a fi siguri că iau toți banii amatorilor de studii
superioare
Presa a salutat că s-au
scos mediile pe n ani de la liceu pentru admiterea la facultate, dar ceea ce se
uită este că răul e făcut și prin menținerea bacalaureatului ca notă de
admitere! Bandiții care distrug învățământul de 24 de ani continuă mizeria cu media de la bacalaureat,
în loc să îi pună pe amatorii de studenție să învețe, dracului! Cum bandiții ăștia
din minister consideră legal să vii la o instituție de învățământ cu nota de la
altă instituție de învățământ, pentru a nu pierde clienții în cazul unui examen
de admitere pe care l-au dat până și lepădăturile din minister, măcar
societatea civilă și presa să protesteze. Am avut deja n cazuri de rectori hoți,
de bandiți în ministere care făceau legile pentru universitățile lor(pentru
București, Cluj-Napoca și aiurea), goana după bani e dovedită la bandiții ăștia.
De ce să nu fie învățământul calitativ, nu cantitativ și de ce să nu învețe proști
ceva pentru a ajunge la facultate?!
P.S. Doar un exemplu
despre ce au înțeles bandiții că e învățământul de stat, în interesele lor
private. La Târgu-Mureș se mai dă examen de admitere doar la UMF și UAT. La
Petru Maior se intră ca la școala ajutătoare, fără pic de examen de admitere,
iar dacă mai spunem că rectorii din Târgu-Mureș umflă 100.0000 de leie minimum
ca venit anual încasat și că la Petru Maior sau la UMF sunt mai multe locuri cu
taxă decât fără taxă aveți imaginea afacerii: diplome pe bandă rulantă! Pentru
a nu da nume, doar esențialul: în urmă cu câțiva ani am întrebat un rector de
universitate pe banii statului și pe cei ai fraierilor care vor diplome pe bani
de ce nu se introduc examene de admitere, dacă tot se încasează 150 de lei taxă
de…admitere. Răspunsul individului a fost halucinant: vedeți ce nivel au, cum să îi mai punem să dea și examen de
admitere? Corect, sunt prea proști și voi, bandiții de la stat, riscați
să vă pierdeți inșii care vă dau banii pe care nu îi obține ministrul învățământului
și probabil nici măcar președintele României!
P.S. 2 Niște tembeli,
de la UMF au dublat peste noapte taxa anuală și au triplat-o pentru studenții
străini, sub Copotoiu și familionul. Desigur, cu interesele banditești, pentru
că nivelul inflației era același, profesorul acela de 70 de ani a rămas același,
rudele potlogarilor de la UMF Târgu-Mureș au rămas la fel, iar bandiții făceau și
reparații la UMF pe firmele lor! Pentru lichele de genul acesta să cotizați și
să intre toți idioții care nu sunt în stare să dea un test măcar dintr-o
materie măcar de 10 pagini?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.