Bandiții
din Primăria Târgu-Mureș au transformat siteul instituției în gunoi de promovat
Claudiu Maior! 4 articole pe săptămână, jigodiilor, dar tot nu îl mai puneți,
ilegal, vice, pe Maior!
Că gașca lui Florea
vrea în continuare să îl pună pe afaceristul banilor publici și prietenarul
Maior ca viceprimar, după ce l-au pus prima oară ilegal, o dovedește faptul că
siteul primăriei e haznaua propagandei pentru Maior. Ăsta e citat mai ceva ca
papa, tovarășul Ceaușescu sau EBA, dar despre afacerile lui cu bani publici nu
suflă un cuvânt jigodiile de la propagandă. Priviți ce gunoaie bagă tembelii pe
bani publici; din 11 iulie și până în 17 iulie 4 articole în care acesta își dă
cu părerea. Avem primar și doi viceprimari, cine i-a omorât, unde sunt
cadavrele, dacă este nevoie ca Maior să meargă, cică, în inspecție? Unii sunt
în concediu, se tratează prin țări străine, dacă e nevoie să fie băgat
consilierul lui Florea în față?! Târgumureșeni, vă iau ăștia iar de proști, ca
să îi facă imagine copilului minune a lui Florea? Atenție, nu copilul de mingi
al lui Florea răspunde pentru calitate, ci inginerul de șantier, viceprimarii,
primarul! Altfel ne trezim că pungașii decontează iar ca la Week-end, cu inși din
partid, pentru procesul pierdut cu Moga, de multe sute de mii de euro!
Atenție!
Bandiții din primărie, funcționarii publici pupincuriști și sereiștii dați
afară făceau acum o lună campanie pe bani publici pentru Florea. Acum că
românismul afaceresc e rezolvat se face campanie pentru celălalt pedelist care
trebuie prezentat ca salvatorul patriei (de… vandali, de alte firme, în afara
PDL, de alte firme, în afara celor conduse de foștii pușcăriași etc.). Verificați
atribuțiile șmecherilor și cheltuirea banilor publici pe propagandă și
afaceri pe firme înființate de PDL sau e mafia prea mare în Târgu-Mureș?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.