luni, 3 iunie 2013

USL se sparge! În figuri! De stil.



USL se sparge! În figuri! De stil.
Ești la Antene, prestezi lucruri de bine pentru Partidul Conservator, Voiculescu și familia. Ești la România TV, prestezi pentru Ghiță și PNL-iști, ești la B1, pupi ceva la PDL și Băsescu. E un fel de regulă pentru tot felul de derbedei care se consideră jurnaliști de bine și… deontologi.  Presa nu e liberă, o știm cu toții, ea este controlată cu publicitatea de la inși puși politic, gunoaie de români care dedică banii pe gunoaie de români, după ce ăia merg la notar ca banditul să nu aibă emoții la licitația la care se asigură că nu vine presa. A 4-a putere în stat mai e șantajată cu spații cu chirii dedicate, cu diplome de 2 lei, cu publicări în colecții de poezele ale orașului, ziariștii primesc grade militare, sunt duși la DNA tot felul de șantajiști dintre ei, dar astea nu sunt singurele păcate, presa fiind încă cu destule fosile-propagandiști comuniști, cu sereiști sub acoperire, desigur, în Ardeal, cu copii fără facultate și cu rubedenii bolnave angajate de milă și cu eventual câțiva profesioniști.  Să mai vorbim de evaziune fiscală, de sereiștii semănați în redacții, de pirateria de la instituțiile media din Târgu-Mureș sau aiurea, ziariștii fiind primii care folosesc soft piratat atunci când combat netrebniciile care se întâmplă în țară și că ei sunt și prea proști pentru a-și apăra drepturile de patronii hoți care nu le plătesc drepturile legale prin CCM unic pe ramură?! Ca și cum mai lipsea ceva în fauna tristă, presa de partid a început să-și dea politic la gioale. Recent, Antenele și România TV și-au dat-o reciproc, după ce fiecare a fost cu ale ei, demascând afacerile celorlalți. USL nu se sparge, parcă spunea cineva. Posibil, dar presa controlată de ăștia sigur nu știe de vreo unitate în cuget și simțiri! Hai la lupta cea mare, campania electorală ține la români 365 de zile pe an, cu excepția anilor bisecți!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.