Doar în câteva minute,
Becali, aromânul care se dă mai român decât îi permite minoritatea din care
face parte, clamează la TV, atunci când e zgândărit cu procesul cu mita pentru
fotbaliștii U.Cluj: Țara mea, țara mea! Desigur, fostul cioban are un
altfel de sens pentru țara mea, în sensul locul în care el e un Dumnezeu și nu un amărât cercetat pentru
mită pentru jucătorii pe bani publici ai Clujului și pentru banditismul cu
mafioții lui care sechestrează oameni și se substituie legii. Țara mea, țara
mea, dar parcă acum nici două luni individul, aflat în pericol să facă pușcărie
pe bune, nu gluma aia perversă cu suspendare, clama că nu mai vine în România!
Atunci România nu mai era țara lui?! Mi-e rusine sa mai vin in tara
aia", a spus Becali la RomaniaTV. Țara care l-a făcut pe acesta om,
care i-a permis afacerile cu terenuri și cu angajați ai statului din armată era
țara aia, atunci când organele statului vroiau să ia măsuri împotriva
pungașilor nu mai era țara…lui! Acum, când Becali s-a întors la sentimente mai
bune și miroase că va fi scos basma curată și discursul a devenit, iar, țara
lui?! Păi, domnule aromân, țara ta e și țara mea și nu fac atâta caz de
asta! Ia mai stai, dracului, în banca ta și așteaptă-ți sentința de la țara…ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.