Primăria
Târgu- Mureş amenajează o oază de afacere în cartierul Cornişa. Desigur, pe
firmele PDL și abonații români, ca de
obicei
Cităm
din gunoiul copiat azi de gangsterii de la tîrgumureș.ro de pe
tîrgumureșeanul.ro, pe care a apărut ieri. Primul site pe bani publici, al
doilea site pentru propaganda lui Florea și Maior, primul cu pupincuriști de
nevoie, al doilea cu inși devotați prin definiție gășcarilor lui Florea și cu
interese financiare specifice mercenarului angajat la stat și cu post înghețat
sau nu. Ce prostii mai copiază bandiții pe bani publici de la propaganda de
partid, alias afacerea lui Ioan Chioreanu, care are marca înregistrată pe site?
La
începutul săptămânii viitoare Primăria Tîrgu Mureş demarează lucrările de
reamenajare a parcului din cartierul Cornişa, situat în spatele Centrului
Cultural “Mihai Eminescu”. Locul de relaxare este destinat atât copiilor cât şi
persoanelor vârstnice fiind împărţit în două secţiuni. Astfel, vor fi amenajate
locuri de joacă pentru copii, dotate cu suprafaţă cauciucată, vor fi montate
tobogane, leagăne şi alte module de joacă pentru cei mici, în timp ce cealaltă
jumătate va fi destinată relaxării. Aici vor fi amplasate bănci, jardiniere cu
flori, arbori şi arbuşti. Căsuţa roşie montată odată cu amenajarea patinoarului
va fi deschisă pe tot parcursul anului, fiind deservită de restaurantul
Centrului Cultural “Mihai Eminescu”. Parcul va fi în aşa fel amenajat încât
iarna, spaţiul să poată fi folosit pentru amplasarea patinoarului. Lucrările
vor fi finalizate până la mijlocul lunii iunie.
Să ghicim, după ce au
făcut praf mai mult decât au câștigat cu patinoarul de vreo 6 săptămâni, șmecherașii lui Florea mai vor să vă
construiască ceva și desigur firmele abonate la pedelist, înființate de
pedeliști țipă cel mai tare după foame și dedicații. Adică alde Cătană, Borșan,
Poruțiu, Bența, Valpet, Astor, Citadin
plus alți abonați precum Remo, Viva Com și alții care sunt aranjați prin
borfașii din primărie și partid. USL, tu nu ai niște fomiști pentru care să
facă dedicații bandiții din primărie și consiliul local, marii români cu
afaceri pe marii români?!
S.C.
VIVA COM S.R.L primește 300.000 de lei prin afacerea Căsuța de pădure și grija
Primăriei Târgu-Mureș
Interseul
electoral al șmecherașilor din primăria Târgu-Mureș face ca să se cheltuiască
banii publici pe orice și aproape oricine, de regulă categoria firmelor de
partid și ale găștii din camarilă. Afacerea următoare este de 300.000 de lei și
o privește pe o anume SC VIVA COM SRL, cu un
Grigore Duma ca director.
Anunt
de atribuire numarul 159199/25.09.2012
Sectiunea
I: AUTORITATEA CONTRACTANTA
Primaria
Municipiului Tirgu-Mures
Adresa:
Piata Victoriei nr.3 , Localitatea: Targu Mures , Cod postal: 540026 , Mures ,
Romania , Email: licitatie@tirgumures.ro , Tel.: +40 0265268330 , Fax: +04
0365801856
Sectiunea
II: OBIECTUL CONTRACTULUI SI PROCEDURA
II.1)
Denumire contract Furnizare mobilier pentru casuta din padure
II.2)
Obiectul contractului Furnizare mobilier pentru casuta din padure
II.3)
Tip contract Furnizare
II.4)
CPV 39151000-5 - Diverse tipuri de mobilier (Rev.2)
II.5)
Criteriu de atribuire Pretul cel mai scazut
II.6)
Invitatie de participare 331315/09.07.2012 11:49
Sectiunea
III: ATRIBUIRE
III.1)
Numar de oferte primite 1
Valoare
estimata totala 362,097 RON
III.2)
Lista contracte
278
/ 29.08.2012 303,720.14 RON
Castigator:
S.C.
VIVA COM S.R.L RO6359535 Str. Livezeni, nr. 79A, Targu-Mures, 540566, Mures
Total
(fara TVA): 303,720.14 RON
anunt
de atribuire - Achizitionare patinoar artificial
Domenii
Echipament frigorific industrial (CPV:
42513290)
Lucrari de constructii de patinoare (CPV:
45212211)
Patine de gheata (CPV: 37411220)
Detalii
Organizator:
Primaria
Municipiului Tirgu-Mures
Localizare:
Romania
(Mures)
Sursa:
S.E.A.P.
Termen
limita:
02-12-2009
Data
aparitiei:
23-12-2009
Legaturi
intre licitatii
*
Vezi anunt de participare - Achizitionare patinoar artificial
Anunt
de atribuire numarul 74370/22.12.2009
Informatii
anunt de participare asociat
Numar
anunt: 87379 / 29.09.2009
Denumire
contract: Achizitionare patinoar artificial
Sectiunea
I: AUTORITATEA CONTRACTANTA
I.1)
Denumirea, adresa si punct(e) de contact:
primaria
Municipiului Tirgu-mures
Adresa
postala: Piata Victoriei nr.3 , Localitatea: targu mures , Cod postal: 540026 ,
Romania , Punct(e) de contact: Lazar Oana , Tel. 0265-268330 , Email:
licitatie@tirgumures.ro , Fax: 0365-801856 , Adresa internet (URL):
www.tirgumures.ro , Adresa profilului cumparatorului: www.e-licitatie.ro
I.2)
Tipul autoritatii contractante si activitatea principala (activitatile
principale)
Autoritate
regionala sau locala
Activitate
(activitati)
-
Servicii generale ale administratiilor publice
Autoritatea
contractanta actioneaza in numele altor autoritati contractante
Nu
Sectiunea
II: OBIECTUL CONTRACTULUI
II.1)
Descriere
II.1.1)
Denumirea atribuita contractului de autoritatea contractanta
Achizitionare
patinoar artificial
II.1.2)
Tipul contractului si locul de executare a lucrarilor, de furnizare a
produselor sau de prestare a serviciilor
Furnizare
Cumparare
Locul
principal de livrare: Municipiul Tirgu-mures
Codul
NUTS: RO125 - mures
II.1.3)
Anuntul implica
II.1.4)
Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor
Furnizarea,
montarea si asigurarea asistentei tehnice si instruirea personalului pentru
exploatarea patinoarului.
II.1.5)
Clasificare CPV (vocabularul comun privind achizitiile)
42513290-4
- Echipament frigorific industrial (Rev.2)
37411220-0
- Patine de gheata (Rev.2)
45212211-8
- Lucrari de constructii de patinoare (Rev.2)
II.1.6)
Contractul intra sub incidenta acordului privind contractele de achizitii
publice
Nu
II.2)
Valoarea totala finala a contractului (contractelor)
II.2.1)
Valoarea totala finala a contractului sau a contractelor
800,000
RON
SECTIUNEA
IV: PROCEDURA
IV.1)
Tipul procedurii
IV.1.1)
Tipul procedurii
Licitatie
deschisa
IV.2)
Criterii de atribuire
IV.2.1)
Criterii de atribuire
Pretul
cel mai scazut
IV.2.2)
S-a organizat o licitatie electronica
Nu
IV.3)
Informatii administrative
IV.3.1)
Numar de referinta atribuit dosarului de autoritatea contractanta
IV.3.2)
Anunturi publicate (anunt publicat) anterior privind acelasi contract
Da
Anunt
de participare
Numarul
anuntului in JO: 2009/S188-270735 din 30.09.2009
SECTIUNEA
V : ATRIBUIREA CONTRACTULUI
Contract
nr: 328 Denumirea: Contract de furnizare a unui patinoar artificial
V.1)
Data atribuirii contractului 12/2/2009
V.2)
Numarul de oferte primite 2
V.3)
Numele si adresa operatorului economic caruia i-a fost atribuit contractul
S.C.
REMO S.R.L. lider al asocierii dintre SC REMO SRL si SC PROELCONS SRL
Adresa
postala: str.Hegel, nr.15/A , Localitatea: Sibiu , Cod postal: 550281 , Romania
, Tel. 0269-231257
V.4)
Informatii privind valoarea contractului
Estimarea
initiala a valorii contractului
Valoarea:
806722.00 Moneda: RON Fara TVA
Valoarea
totala finala a contractului
Valoarea:
800000.00 Moneda: RON Fara TVA
V.5)
Contractul ar putea fi subcontractat
Nu
SECTIUNEA
VI: INFORMATII SUPLIMENTARE
VI.1)
Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din fonduri
comunitare
Nu
VI.2)
Alte informatii
Documentatia
de atribuire este atasata anuntului de participare.
VI.3)
Cai de atac
VI.3.1)
Organismul competent pentru caile de atac
Consiliul
National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa
postala: str. Stavropoleos nr. 6, sect. 3 , Localitatea: Bucuresti , Cod
postal: 030084 , Romania , Tel. 021-3104641 , Email: office@cnsc.ro , Fax: 021-
3104642
Organismul
competent pentru procedurile de mediere
Curtea
de Apel Tirgu-mures
Adresa
postala: str.Justitiei nr.1 , Localitatea: Tirgu-mures , Cod postal: 540069 ,
Romania , Tel. 0265-263694 , Email: catgmures@just.ro , Fax: 0265-269199
VI.3.2)
Utilizarea cailor de atac
Precizari
privind termenul (termenele) de exercitare a cailor de atac
VI.3.3)
Serviciul de la care se pot obtine informatii privind utilizarea cailor de atac
Serviciul
Juridic si Contencios Administrativ
Adresa
postala: P-ta Victoriei nr. 3 , Localitatea: Tirgu-mures , Cod postal: 540026 ,
Romania , Tel. 0265-268330 , Fax: 0265- 260.813
VI.4)
Data expedierii prezentului anunt
17.12.2009
10:51
utoritate
contractanta: Primaria Municipiului Tirgu-Mures
Cod
de identificare fiscala: 4322823
Adresa:
Piata Victoriei nr.3, Targu Mures
Telefon:
+40 0265268330
Fax:
+04 0365801856
Ofertant:
REMO S.R.L.
Cod
de identificare fiscala: RO 5192551
Adresa:
str. Hegel, nr. 15A, Sibiu
Telefon:
0269231257
Fax:
0269231257
Detaliu
produs / serviciu / lucrare
Denumire:
inchiriere pista de patinaj si alei
CPV:
45212140-9 -
Instalatie
de recreere (Rev.2)
Unitate
de masura: metru patrat
Data
publicare: 12.11.2012 10:59
Descriere:
pista
destinata copiilor,150mp,cu serpentine de EPDMde inalta calitate,colectori de
polietilena DN160mm PE10,alti conectori,legaturi de furtun
flexibil(tur-retur)intre grupul de frig si pista,70ml de mantinela de
polietilena cu H=80cm.Alei de gheata 250mp cu serpentine de EPDM,legaturi
furtun flexibil(tur-retur),colectori polietilena.Drycooler(racitor uscat;pompe
recirculare lichid de racire cu capacitate de 115mc/ora;cadere de
presiune265KPA;vas de expansiune glicol,alte accesorii.
Detaliu
achizitie
Denumire:
[DA3489525]
inchiriere
pista de patinaj si alei
Cantitate:
1.00
(metru
patrat)
Data
initiere: 14.11.2012 13:57
Data
limita etapa: 19.11.2012 17:00
(
Ofertare )
Pret
maximal: 67,488 RON
(14,894.73
EUR)
Descriere:
pista
destinata copiilor si alei 400mp, care se compune din pista destinata copiilor
5ori 30m =150mp,cu serpentine de EPDMde inalta calitate,colectori de
polietilena DN160mm PE10,alti conectori,legaturi de furtun
flexibil(tur-retur)intre grupul de frig si pista,70ml de mantinela de polietilena
cu H=80cm.Alei de gheata 250mp cu serpentine de EPDM,legaturi furtun
flexibil(tur-retur),colectori de polietilena.Drycooler(racitor uscat;pompe
recirculare lichid de racire cu capacitate de 115mc/ora;cadere de
presiune265KPA; vas de expansiune glicol,alte accesorii
Prima
mega-afacere inventată de șmecherașii din Primăria Târgu-Mureș pe Remo și
Proelcons, după modelul știut, o firmă din afara Mureșului care e cu tehnica și
firma care e din Mureș și care unoaște... fauna.
anunt
de atribuire – Achizitionare patinoar artificial
Domenii
Echipament frigorific industrial (CPV:
42513290)
Lucrari de constructii de patinoare (CPV:
45212211)
Patine de gheata (CPV: 37411220)
Detalii
Organizator: Primaria Municipiului Tirgu-Mures
Localizare: Romania (Mures)
Sursa: S.E.A.P.
Termen
limita: 02-12-2009
Data
aparitiei: 23-12-2009
Legaturi intre licitatii
*
Vezi anunt de participare – Achizitionare patinoar artificial
Anunt
de atribuire numarul 74370/22.12.2009
Informatii
anunt de participare asociat
Numar
anunt: 87379 / 29.09.2009
Denumire
contract: Achizitionare patinoar artificial
Sectiunea
I: AUTORITATEA CONTRACTANTA
I.1)
Denumirea, adresa si punct(e) de contact:
primaria
Municipiului Tirgu-mures
Adresa
postala: Piata Victoriei nr.3 , Localitatea: targu mures , Cod postal: 540026 ,
Romania , Punct(e) de contact: Lazar Oana , Tel. 0265-268330 , Email:
licitatie@tirgumures.ro , Fax: 0365-801856 , Adresa internet (URL): www.tirgumures.ro
, Adresa profilului cumparatorului: www.e-licitatie.ro
I.2)
Tipul autoritatii contractante si activitatea principala (activitatile
principale)
Autoritate
regionala sau locala
Activitate
(activitati)
-
Servicii generale ale administratiilor publice
Autoritatea
contractanta actioneaza in numele altor autoritati contractante
Nu
Sectiunea
II: OBIECTUL CONTRACTULUI
II.1)
Descriere
II.1.1)
Denumirea atribuita contractului de autoritatea contractanta
Achizitionare
patinoar artificial
II.1.2)
Tipul contractului si locul de executare a lucrarilor, de furnizare a
produselor sau de prestare a serviciilor
Furnizare
Cumparare
Locul
principal de livrare: Municipiul Tirgu-mures
Codul
NUTS: RO125 – mures
II.1.3)
Anuntul implica
II.1.4)
Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor
Furnizarea,
montarea si asigurarea asistentei tehnice si instruirea personalului pentru
exploatarea patinoarului.
II.1.5)
Clasificare CPV (vocabularul comun privind achizitiile)
42513290-4
– Echipament frigorific industrial (Rev.2)
37411220-0
– Patine de gheata (Rev.2)
45212211-8
– Lucrari de constructii de patinoare (Rev.2)
II.1.6)
Contractul intra sub incidenta acordului privind contractele de achizitii
publice
Nu
II.2)
Valoarea totala finala a contractului (contractelor)
II.2.1)
Valoarea totala finala a contractului sau a contractelor
800,000
RON
SECTIUNEA
IV: PROCEDURA
IV.1)
Tipul procedurii
IV.1.1)
Tipul procedurii
Licitatie
deschisa
IV.2)
Criterii de atribuire
IV.2.1)
Criterii de atribuire
Pretul
cel mai scazut
IV.2.2)
S-a organizat o licitatie electronica
Nu
IV.3)
Informatii administrative
IV.3.1)
Numar de referinta atribuit dosarului de autoritatea contractanta
IV.3.2)
Anunturi publicate (anunt publicat) anterior privind acelasi contract
Da
Anunt
de participare
Numarul
anuntului in JO: 2009/S188-270735 din 30.09.2009
SECTIUNEA
V : ATRIBUIREA CONTRACTULUI
Contract
nr: 328 Denumirea: Contract de furnizare a unui patinoar artificial
V.1)
Data atribuirii contractului 12/2/2009
V.2)
Numarul de oferte primite 2
V.3)
Numele si adresa operatorului economic caruia i-a fost atribuit contractul
S.C.
REMO S.R.L. lider al asocierii dintre SC REMO SRL si SC PROELCONS SRL
Adresa
postala: str.Hegel, nr.15/A , Localitatea: Sibiu , Cod postal: 550281 , Romania
, Tel. 0269-231257
V.4)
Informatii privind valoarea contractului
Estimarea
initiala a valorii contractului
Valoarea:
806722.00 Moneda: RON Fara TVA
Valoarea
totala finala a contractului
Valoarea:
800000.00 Moneda: RON Fara TVA
V.5)
Contractul ar putea fi subcontractat
Nu
SECTIUNEA
VI: INFORMATII SUPLIMENTARE
VI.1)
Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din fonduri
comunitare
Nu
VI.2)
Alte informatii
Documentatia
de atribuire este atasata anuntului de participare.
VI.3)
Cai de atac
VI.3.1)
Organismul competent pentru caile de atac
Consiliul
National de Solutionare a Contestatiilor
Adresa
postala: str. Stavropoleos nr. 6, sect. 3 , Localitatea: Bucuresti , Cod
postal: 030084 , Romania , Tel. 021-3104641 , Email: office@cnsc.ro , Fax: 021-
3104642
Organismul
competent pentru procedurile de mediere
Curtea
de Apel Tirgu-mures
Adresa
postala: str.Justitiei nr.1 , Localitatea: Tirgu-mures , Cod postal: 540069 ,
Romania , Tel. 0265-263694 , Email: catgmures@just.ro , Fax: 0265-269199
VI.3.2)
Utilizarea cailor de atac
Precizari
privind termenul (termenele) de exercitare a cailor de atac
VI.3.3)
Serviciul de la care se pot obtine informatii privind utilizarea cailor de atac
Serviciul
Juridic si Contencios Administrativ
Adresa
postala: P-ta Victoriei nr. 3 , Localitatea: Tirgu-mures , Cod postal: 540026 ,
Romania , Tel. 0265-268330 , Fax: 0265- 260.813
VI.4)
Data expedierii prezentului anunt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.