Afacere
SMART în școlile mureșene, în afara cadrului legal stabilit de minister! Aici
zboară banii dumneavoastră!
Aici sunt banii
dumneavoastră, ajutați să vă zboare din buzunare prin profesorii și învățătorii
cu interes financiar care trimit elevii la concursuri în afara cadrului legal
stabilit de minister! După cum mi-a confirmat biroul de presă al ministerului,
SMART e o afacere în afara cadrului
legal stabilit de minister, menită să scoată din buzunarele părinților câte 12
lei pe premii foarte puține. Cei de la Digi TV estimau 42.000 de elevi care au
pus banii jos, adică afacere de peste 120.000 de euro! Ce simplu, prin
interesul unor lepre din școli și inspectorate școlare! Poate se simte musiu
pesedistul Someșan, de la Târgu-Mureș, să vă spună cum mama dracului se
organizează în școlile mureșene concursuri în afara cadrului legal?! Să mai
menționăm că fostul șef pedelist al inspectoratului a prins pomana porcului
pedelist de la primărie, prin care profesorii mureșeni au primit mită 5
miliarde de lei exact în campania porcului de la primărie pentru președintele
său, Băsescu, cu tichete dedicate ilegal pe hipermarketul Real, fericit de
porcul jegos de la primărie cu dedicație, fără ca organele statului să aib
curaj să dea de pământ cu mafioții PDL Mureș?!
P.S. Someșan propune
profesorilor de religie să meargă la slujbe cu elevii și în pelerinaje.
Verifică cineva dacă neterminatul cu firmă de transport de la PDL Mureș nu are
vreo afacere cu șeful de la PSD Mureș,
pentru decontarea a ceva zeci de mii de euro pe porcul întreținut mereu din
bani publici al lui Florea?!
Lista concursurilor
naţionale şcolare organizate în anul şcolar 2013-2014, fără finanţarea
Ministerului Educaţiei Naţionale, este disponibilă aici:
http://edu.ro/index.php/articles/20908. În documentul pe care vi-l supunem
atenţiei se regăsesc doar concursurile aprobate de minister. Dacă există şi
alte competiţii organizate în şcoli, acestea se desfăşoară în afara acestui
cadru legal stabilit de minister, iar responsabilitatea la toate nivelurile
aparţine tuturor organizatorilor implicaţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.