Marius
Ichim a ajuns în partidul din care a plecat găinarul care l-a săpat atunci când
era viceprimar!
Sincer, nu am auzit
nimic de Marius Ichim de pe vremea când era pe afișe cel cu conceputul de
festivaluri pentru senatorul-festival cu probleme grave de ANI, Akos Mora!
Desigur, îl credeam încă penelist, cum penelist a fost și atunci când bandiții
PDL Mureș l-au săpat pentru a-l pune ilegal pe Maior. Sentința a venit și a dovedit
că porcii de români care au votat la cererea borfașului mare PDL Mureș, în
lipsa UDMR, au fost nițel în afara legii și cum nu se puteau anula actele
semnate de ilegalul Maior timp de peste un an
au lăsat-o cu șut în dos pentru gășcarul ilegal și nesimțit al lui
Florea, fără, însă, ca Ichim că fie reinstalat.
Dacă ne amintim bine parcă și șeful PNL Mureș,
Dobre, a zis ceva, că acela e labil psihic, dacă ne amintim corect, așadar s-a
spălat pe mâini și conducerea partidului. Insul a rămas, se pare, în PNL, dar
aflăm acum că e PNȚCD-ist de frunte! Ceea ce e caraghios, să intri în partidul
din care era anterior găinarul care te-a zburat din funcție. În caz că ați uitat, gașca veselă Florea,
Poruțiu și Oprișcan au fost și ei țărăniști, după care au fugit ca șobolanii la
scufundarea corabiei, la fel făcând și Maiorul întreținut de porcul pedelist,
după ce a mimat că e PRM-ist și după ce a folosit autobuzele asocierii pentru
campanie electorală pentru ăia cu vulturul cruciat! Totuși, ăștia sunt copii de
mingi față de meseriașul pedelist Giurgea, care a fugit din toate partidele,
mai puțin UDMR și încă unul.
Zidezi zicere:
Vicepreşedintele
naţional al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat (PNŢCD), Marius
Ichim, a declarat miercuri, 12 martie, într-o conferinţă de presă, că s-a
simţit, în calitate de locuitor al oraşului Târgu-Mureş, ameninţat şi jignit de
lozincile care s-au strigat la marşul secuilor de luni şi va cere Parchetului
General şi celui de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti să demareze procedurile
de stabilire a statutului de indezirabil persoanelor străine care au participat
la marş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.