Foștii pușcăriași, mereu în fața noastră

Foștii pușcăriași, mereu în fața noastră

Înainte de 1990 faptul că cineva era sau fusese pușcăriaș era o problemă foarte serioasă și în atenția societății. Vorbim, desigur, de pușcăriașii potlogari, de escroci, de hoți, de criminali, de violatori, nu de cei care se opuseseră regimului și ajunseseră condamnați politic, despre care, oricum, nu prea aveau mulți curaj să vorbească, cel mult Europa liberă sau Vocea Americii. Să ai alături un ins care făcuse pârnaie pentru furt, escrocherie, crimă, tentativă de crimă, accident  din culpă și așa mai departe nu era deloc ceva cu care să te lauzi și deloc onorant, iar repercusiunea faptei era și la nivel de familie, până la urmași.

 Îmi aduc aminte că în clasele primare aveam o colegă cu tatăl închis. Acesta fusese un gestionar care furase din banii considerați ai statului. Noi, copiii, nu o judecam pe fetiță pentru asta, nici nu aveam dreptul, dar mereu era un matur pe undeva care să atragă atenția preventiv: e aia cu tata închis pentru furt și faptul că fetița se maturiza foarte rapid, poate datorită condițiilor speciale din familie, era iarăși ceva rău văzut din partea unor maturi: o să ajungă o …curvă!

Astăzi, spre deosebire de perioada comunistă, mai ales în presă și în sport, etalarea foștilor pușcăriași e la loc de cinste, la fel și etalarea inșilor bănuiți de probleme legale și cu un pas mai aproape de pușcărie față de un om cinstit! Năstase și Becali sunt, desigur, victimele… sistemului, nu pungași cu mai multe dosare de care orice om normal ar trebui să se ferească, cercetatul pentru mită în elicopter, Țerbea, fost pușcăriaș scos de Constantinescu prin grațiere, a stat bine-merci la șefia cică de onoare a federației de futsal și a primit și cadou 700.000 de euro de la prietenul din Târgu-Mureș și primărie, pentru afacerile spuse de sport, în realitate găinării pe motiv de sport, cu dedicație politică portocalie. La Ligă l-am avut pe Mitică, pușcăriaș pe vremea lui Ceaușescu, curat ca o virgină, în capitalism, la Națională îl avem pe Pițurcă, cu condamnare pentru favorizarea infractorului aromân. Despre primarii, parlamentarii, despre alți aleși care au făcut pușcărie nici nu are rost să mai vorbim, sunt prea numeroși și, din păcate, unii dintre ei încă mai sunt băgați în seamă de presă de societate, ca și cum ar mai fi ceva viabil într-un ins dovedit deja corupt, chiar dacă prin pedeapsa privată de libertate respectivul și-ar fi plătit datoria către societate. De unde atracția unora pentru foștii pușcăriași? De unde dragostea unor televiziuni pentru actualii pușcăriași? De ce societatea noastră nu e în stare să se bucure când unii care au greșit își primesc pedeapsa și închisoarea ne apără de făptași? De ce foști pușcăriași sau actuali pușcăriași sunt plimbați ca pe moaștele sfinte și folosiți politic? Desigur, întrebări retorice.  Nici verdictul dat lotului de 8 care a păgubit statul în dosarul transferurilor nu a scăpat nedisecat, unii ajungând să titreze că pedepsele au fost prea mari și prea grele pentru… mielușei! Ca și cum statul român care s-a chinuit mai bine de 6 ani să își recupereze banii cuveniți și să îi pedepsească pe făptași e un bau-bau care face lucruri rele, nu ceva ce îndreaptă faptele rele făcute de alții! Vreți legi dure? În Japonia un adolescent român a omorât o japoneză și a primit închisoare pe viață. Probabil, în România cu pedepse atât de… aspre, românașul ar fi luat vreo 15 ani de închisoare, din care făcea vreo 12. E doar țara în care omori 3-4 oameni în accident de mașină și scapi basma curată pentru că ești vedetă TV, nevastă de parlamentar sau orice alt specimen, cunoscut sau nu de media. România în care s-au dat 4 ani de închisoare pentru un furt de costum de haine, cam cât ia un pungaș din fotbal după ce a păgubit statul cu sute de mii de euro și cluburile la care lucra sau la care era acționar!