Tăntălăii de primari și de prefecți o iau și
trebuie să o ia în freză pentru discriminare
Episodul
Dorin Florea.
Insul e mâncat în partea în care gândește și o
slobozește: Să se facă o listă cu românii corecţi care lucrează în Anglia”,
„dar când apare câte un gabor din acesta primitiv sau câte un descreirat care
îi dă în cap la o italiancă, apare că tot poporul român e violator, e ţigan, e
cerşetor s.a.m.d”, „ce a îngrijorat foarte tare a fost modul primitiv în care
s-au comportat anumiţi cetăţeni ai noştri, majoritatea ţigani, care s-au dus cu
obiceiurile ţigăneşti de aici în alte părţi. Și pe mine m-ar deranja să-mi
apară o şatră în faţa casei. Trebuie să recunoaştem acest lucru: trebuie să-i
disciplinăm acasă prin politici clare”, sunt declaraţiile pentru care Dorin
Florea a fost amendat cu 4000 de lei!
Același Florea are pe
poliția locală pe care o folosește și pe tâmpiții din biroul de presă replici
rasiste la adresa rromilor(țigani cu cuib) și cu știri în care se menționează
etnia celor verificați de poliția locală! Desigur, CNCD nu dă amendă porcilor
cu discriminare etnică. Pentru gașca lui Florea rromii sunt buni când îi aduc
la vot, ca să voteze pentru tolomac și pentru a le construi locuințe pritenarul
de partid și de afaceri Bența!
Episodul:
un alt aiurit cu pretenții de marele alb
CNCD zicere: tăntălăul
fiind Pașcan
Petentul, N.G.,
consideră că este discriminat prin mesajul postat pe internet de către
reclamat, prefect al județului Mureș, la momentul formulării petiției, prin
care acesta afirmă că unele proiecte pentru populația din nordul județului sunt
tergiversate de revendicările moștenitorilor unor „grofi”. Reclamatul invocă
excepția de tardivitate, susținând că petentul este în proces de 5 ani,
arătând, în fapt, circumstanțele procesului de retrocedare. Colegiul director a
constatat că reclamatul a postat pe internet un mesaj intitulat „Dragi mureșeni”,
în care a arătat că investițiile ce au ca obiect dezvoltarea zonei de nord a
județului Mureș sunt blocate de procese de revendicare a terenurilor „de către
moştenitori şi pretinşi moştenitori ai foştilor grofi”. Petentul este moștenitor
după baronul K., care a construit primăria din Brâncovenești, grădinițe, a
înființat teatrul din Cluj și din Târgu-Mureș ș.a. Referitor la excepția de
tardivitate, Colegiul director a constatat că obiectul petiției nu se referă la
procesele care se află în derulare, ci la mesajul postat de reclamat, care
exista și la momentul înregistrării petiției de către C.N.C.D. În consecință,
Colegiul director respinge excepția de tardivitate invocată de reclamat.
Colegiul director a constatat, prin hotărârea nr. 222/11.07.2012, că
prevederile art. 15 al O.G. nr. 137/2000 sunt incidente, fapta reclamatului
reprezentând un comportament manifestat în public, care vizează atingerea
demnității, crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, îndreptată împotriva
petentului. Astfel, afirmația reclamatului conform căreia investițiile ce au ca
obiect dezvoltarea zonei de nord a județului Mureș sunt blocate de procese de
revendicare a terenurilor „de către moştenitori şi pretinşi moştenitori ai
foştilor grofi” reprezintă discriminare conform art. 2 alin. 1 coroborat cu
art. 15 al O.G. nr. 137/2000, republicată.
S-a decis aplicarea
sancțiunii contravenționale a avertismentului față de reclamat, fiind emisă în
același timp o recomandare în sensul evitării pe viitor a unor declarații cu
caracter discriminatoriu.
Insul
care se crede în baia… mare
Consiliul pentru
Combaterea Discriminarii a castigat procesul impotriva primarului din Baia Mare
pentru zidul care desparte blocurile de romi de o strada
de Raluca Pantazi HotNews.ro
Consiliul National
pentru Combaterea Discriminarii a castigat procesul impotriva primarului din
Baia Mare, Catalin Chereches, dupa ce edilul a atacat in justitie decizia
Consiliului de a-l amenda pentru ridicarea unui zid care desparte mai multe
blocuri locuite de romi de strada principala. Inalta Curte de Casatie si
Justitie a decis mentinerea hotararii CNCD potrivit careia ridicarea zidului
“constituie fapta de discriminare”. Decizia este definitiva si nu poate fi
atacata cu recurs, au declarat pentru HotNews.ro reprezentantii CNCD.
Inalta Curte de Casatie
si Justitie (ICCJ) a admis recursul Consiliului National pentru Combaterea
Discriminarii (CNCD) impotriva primarului din Baia Mare si a desfiintat
sentinta civila a Curtii de Apel Cluj. In consecinta, magistratii au decis
mentinerea Hotararii CNCD conform careia ridicarea zidului din Baia Mare care
desparte mai multe blocuri locuite de romi de strada principala “constituie
fapta de discriminare”.
Colegiul director al
Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a decis in urma cu doi ani
ca primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, sa fie amendat cu 6.000
lei si a recomandat si demolarea zidului despartitor si “luarea unor masuri
pentru imbunatatirea conditiilor de locuire a romilor din strada Horea”.
Decizia CNCD a venit dupa ce primarul din Baia
Mare a inceput lucrarile de constructie a unui zid de 1,80 metri care desparte
doua blocuri locuite de romi de o sosea “intens circulata”. Primarul Catalin
Chereches a sustinut ca vrea sa protejeze astfel comunitatea de accidentele
grave care se petrec din cauza soselei de langa blocuri.
Reprezentantii Romani
Criss, Asociatiei “Sanse Egale” si Amnesty International au dat atunci
publicitatii o scrisoare deschisa prin care au sustinut ca ridicarea zidului
are ca efect “ghetoizarea si umilirea romilor, prin supunerea la un tratament
degradant”. Si ambasada SUA s-a declarat “ingrijorata” de evacuarile planuite
de Primaria Baia Mare in cartierele de romi.
Decizia de acum a ICCJ
vine in contextul in care ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a
declarat ca majoritatea celor 20.000 de romi din Franta, care traiesc in tabere
improvizate in afara oraselor franceze, nu ar putea fi niciodata integrati in
societate asa ca ar trebui “dusi inapoi la granita” pentru a fi trimisi in
Romania si Bulgaria.
Citeste mai mult:
Primărelul din Baia Mare rămâne cu amenda de 6000 de lei pentru atac la rromi.
Dorin Florea luase numai 4000 de lei pentru mâncărimea tot la adresa rromilor,
la care cam face alergie atunci când nu le construiește gășcarul Bența locuințe
după campania lui electorală
Șmecher
de Eforie. Sperăm că CNCD va lua măsuri pentru replica discriminatorie cum că
rromii sunt ca niște maidanezi aciuați lângă măcelărie
In timp ce Romania este
lovita de cea mai friguroasa toamna din istorie, 50 de copii din Eforie Sud,
impreuna cu parintii, s-au trezit sub cerul liber.
Adaposturile in care
stateau au fost demolate de primarie, pentru ca nu aveau autorizatie. Iar o
parte din cei mici au fost trimisi intr-o cladire dezafectata, fara apa, curent
sau grupuri sanitare.
Cinic, primarul spera
ca vor pleca singuri, asa cum se intampla cu maidanezii aciuati pe langa o
macelarie, care se inchide.
P.S. Dacă căutați
replicile rasiste la adresa rromilor, veți găsi interesele unor porci. La
Târgu-Mureș, bandiții din PDL Mureș și primărie aveau un of cu reabilitarea Ștrandului
1 Mai, acolo unde îndrăzniseră să își facă…cuib țiganii (ce glume pe bronzații
din primărie, pentru cunoscători!), acolo unde trebuiau să facă praf milioanele
de euro pe firmele abonate la afaceri eminamente românești pe primăria lui
Florea, ale lui Bența, Poruțiu, Borșan, Cătană și alte specimene de gen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.