Eminescu
să vă judece!
Am avut un mare poet
care printre altele s-a ocupat și cu jurnalismul, fiind timp de 6 ani angajat
la Timpul, organul Partidului Conservator, acolo unde a fost și redactor-șef.
După vreo 130 de ani unii ca Badea sau Gâdea prestează și ei la organul
Partidului Conservator, recte Antenă. Desigur, Mihai Eminescu avea și talent și
instituția la care a lucrat nu am auzit să fie implicată în proces de șantaj!
Vestea că Antena 3 e trimisă în judecată a venit firesc, după tot circul făcut
de anteniștii care visează… băsiști pe toate gardurile în guvernarea proștilor lor
și după chemările repetate la DNA. Omul simplu poate să spună: justiția să îți
facă datoria și dacă unii au fost hoți și gunoaie șantajiște să li se dea
pedeapsa binemeritată și exemplificatoare, iar cercetările să meargă și până la
Mitică (fost la mititică, pentru că vorbim de un fost pușcăriaș), suspectat că
și-a luat comisionul la afacerea cu transmiterea meciurilor de primă divizie,
iar cineva ar trebui să verifice ce anchete face Ciuvică, ins care are, cică,
grup de investigații politice! Insul nefiind în partid și nefiind jurnalist,
pentru cine face acesta investigații…politice ?! Cu informații de la bandiții
de angajați la stat care fac controale ?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.