sâmbătă, 27 aprilie 2013

Un alt ziarist de la Cuvântul liber obține decizie favorabilă pentru drepturile bănești pe CCM pe ramură



Un alt ziarist de la Cuvântul liber obține decizie favorabilă pentru drepturile bănești pe CCM pe ramură
În această săptămână un alt ziarist de la Cuvântul liber obține decizie favorabilă în instanță pentru drepturile  stabilite prin CCM pe ramură. Pentru cei care nu știu sau sunt șantajați de patroni/directori/redactori  șefi/trepăduși fără calificare, fiecare jurnalist din România are dreptul să obțină retroactiv banii, pe 3 ani, conform CCM pe ramură. Iar dacă mai amintim că la studii superioare (necesare și pe vremea comuniștilor, acum evitate de leprele din presă care vor doar proști angajați) un jurnalist începe cu 1.500 de lei, la care se adaugă 25 la sută fidelitatea  și sporul de vechime, banii nu sunt puțini (de ordinul miilor de euro) atunci când trebuie recuperați pe ultimii 3 ani, adică timp de 36 de luni. Desigur, statul este la fel de fericit pentru că încasează și el mii de euro de pe urma fiecărui jurnalist care se luptă pentru drepturile sale.
Aceste rânduri sunt dedicate celor de la Radio Târgu-Mureș și TVR Târgu-Mureș, care, ce să vezi, au și ei drepturi la bani chiar dacă sindicatele fac pe morții în păpușoi sau habar nu au de legislație, dar sunt general valabile pentru orice angajat în presă care vrea să își primească banii conform legii și să nu fie șantajat sau prostit de idiotul de patron de la privat sau director de la stat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.