luni, 19 mai 2014

O istorie recentă din care românul nu învață nimic



O istorie recentă din care românul nu învață nimic
Se spune că istoria se repetă, că trebuie să învațăm din greșeli, ceea ce nu ar însemna, neapărat, că românul poate învăța ceva din istoria recentă și, mai ales, din greșeli. Cum se poate explica că, după ce am urât cu toții comunismul adus de unii cu forța și apoi cu acceptul marilor democrați, acceptăm conducători ai vechiului regim, uneltele comunismului urât, ca să ne conducă?! Dacă verificați anii 1989 și 2014 veți vedea că în mare parte cei care sunt pe liste, candidați sau în funcție sunt tot cei care erau în partid și acum 25 de ani, cei care, după ce s-au dezis de comunism, sunt propovăduitorii unui capitalism după ureche! Cum se explică și că am râs de Nicu și Lenuța, conducătorii partidului, dar acceptăm în funcții importante democrate sau liberale tot câte un tovarăș și tovarășa sa de viață sau chiar câte o fiică a… tatălui său?! Cum se face că ne-am uitat fără să ne deranjeze la cum se făceau că muncesc sportivii de la cluburile comuniste, ținuți prin munca celorlalți, pe pontaje fictive, dar nu ne deranjează analfabeții moderni, cu  banii publici livrați pe echipe de partid și primărie, care nici măcar nu apar pontați pe undeva, ca să justifice banii dați pomană, mai bine zis furați pe carnet de partid din banii cu care trebuiau făcute școli, grădinițe, spitale, cinematografe sau teatre? Cum se face că ne deranja că partidul comunist era prea puțin orientat spre religie și credință, dar astăzi acceptăm bisericile orientate, dar spre partid și spre banii publici prin oameni de partid? Cum se face că am primit două mandate și jumătate de Iliescu și ne-a deranjat, dar alții ne-au dat  două mandate de Băsescu care s-au dovedit egale cu cele două și jumătate ale celuilalt ….ESCU și iar nu am făcut vreo brânză în materie de evoluție? Cum se face că unii ne-au spus că șefii de partid sunt locomotive electorale și că e nevoie, ca să scăpăm de ele, să defazăm alegerilor generale de cele pentru președinte și am ajuns ca tot prostovanii de șefi de partid să facă pe locomotivele electorale? Cum se face că ne-au plăcut tuturor colindele adresate gospodarului care pune ceva din munca lui pe masă, dar copiii noștri sunt învățați să fie sclavii politici, fiind trimiși, încolonați, la primării și prefecturi, ca să colinde omul politic și să primească pachețele pe firmele de partid ale pramatiei cu carnet de partid? Cum se face că românul uită toate nenorocirile făcute de semenii lui și găsește mereu câte o scuză: ba că nevasta ăluia era o scorpie, ba că anturajul ăluia era de vină, ba că idiotul e băiat bun, educat bine, dar ceasul rău și alinierea planetelor  l-au făcut să fure milioane de euro - altfel e un tip în regulă - ba că hoțul e bolnav, fotbalist, păcălici TV sau  minoritar și trebuie salvat de pușcărie, ca un bun național care trebuie respectat!  Desigur, întrebări retorice, nimeni nu are răspuns și nimeni nu poate schimba peste noapte fibra neamului. Cum îi crești așa îi ai, spunea o vorbă referitoare la copii. În privința poporului român se poate spune, probabil, cum l-ai condus așa îi și ai și îl vei avea mereu la același nivel, plafonat și lipsit de perspective.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.