În
caz că ați uitat de ce Zilele târgumureșene se fac unde aveau interes borfașii
din primărie să pună mâna și nu în cetatea cu simbolistică pe care au pus deja
mâna și în care se joacă pedeliștii Borșan și Poruțiu
Doi
gășcari de-ai lui Florea, subordonați ai mizeriei PDL Mureș, plus abonatul lui
Florea Bența, pe locuințe pentru rromi de 120.000 de lei bucata și locuințe
sociale pentru borfașii din primărie, au umflat 4 milioane de euro, ca în orice
oraș manevrat de porcii PDL care se respectă. Poate verificați dacă porcul de
primărie nu a făcut afaceri dedicate pe pedeliști și la Parcul municipal, acolo
unde licheaua cunoscută propunea celor de la Peninsula, cărora le dă cadou-mită
electorală 900.000 de lei din banii prostimii înainte de votul pentru
retardatul de partid! – să facă festivalul acolo!
Reamenajarea şi
conservarea Cetăţii Medievale Tîrgu-Mureş”,proiect în valoare de 29.220.376,70
lei, din care asistenţă financiară
nerambursabilă– 21.705.285,15 lei, are ca
obiectiv general valorificarea potenţialului turistic al Cetăţii în vederea creşterii numărului de turişti în
zonă. Concret, se propun lucrări de
reamenajare la corpurile D,E,B şi F şi la
şapte bastioane (Tăbăcarilor,
Mic, Porţii, Croitorilor, Măcelarilor şi Blănarilor).
Afacere pe firme
cunoscute cu Borșan, Poruțiu și Bența.
Contract nr: 324
Denumirea: Reamenajare si conservare Cetatea Medievala
V.1) Data atribuirii
contractului 9/20/2011
V.2) Numarul de oferte
primite 2
V.3) Numele si adresa
operatorului economic caruia i-a fost atribuit contractul
S.C
CONTRANSCOM BENTA S.A (lider al asocierii dintre SC CONTRASCOM BENTA SA, SC
ENERGOPLUS SRL si SC ALFA CONSTRUCT SRL)
Adresa postala: str.
Muresului, nr. 1 , Localitatea: Nazna , Cod postal: 547526 , Romania , Tel.
0265/320548 , Fax: 0265/320548
V.4) Informatii privind
valoarea contractului
Estimarea initiala a
valorii contractului
Valoarea: 20100150.00
Moneda: RON Fara TVA
Valoarea totala finala
a contractului
Valoarea: 16245445.00
Moneda: RON Fara TVA
Citeste mai mult:
Reamenajare şi conservare Cetate medievală, de 4 milioane de euro, prin
Primăria PDL Târgu-Mureş pentru firmele cunoscute ca fiind conduse de Borşan,
Poruţiu şi… Benţa şi abonate la licitaţii în mandatele Florea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.