Românii
nu sunt animalele pe care le vor unii care cer omorârea câinilor!
Vier
Pfoten a trimis un nou mail în care prezintă un sondaj care are ca obiect
omorârea sau nu a câinilor fără stăpân. În ciuda propagandei nerușinate de la
TV, cu bunici absente și copii neascultători, în ciuda intereselor de afaceri
ale unor potlogari privați care vor banul public, intervievații au răspuns în
cea mai mare măsură împotriva omorârii câinilor fără stăpân!
COMUNICAT
Sondaj: Românii sunt
împotriva uciderii câinilor fără stăpân
VIER PFOTEN face apel
la un dialog rațional pentru găsirea unor soluții umane
București, 22 Mai 2014
– Sondajul realizat de cunoscutul institut de sondare a opiniei publice Mercury
Research, la solicitarea organizației pentru protecția animalelor VIER PFOTEN,
relevă că 62% dintre români sunt împotriva omorârii câinilor fără stăpân. O
mare parte din populația României ar agrea, în schimb, soluții alternative
pentru rezolvarea acestei probleme: 84% preferă varianta ținerii câinilor în
adăposturi, iar 72% consideră că animalele blânde pot fi retunate în teritoriu
dacă au fost sterilizate.
”Românii sunt deschiși
la ideea de străzi sigure prin metode care exclud uciderea. Ei înțeleg că a
rezolva cauza și a stopa reproducerea câinilor este o soluție viabilă pe termen
lung. Acest rezultat demonstrează că Guvernul ar trebui să înceteze să mai
cheltuie bani publici pe campaniile de ucidere, alegând în schimb să construiască
adăposturi decente și să coopereze cu noi și cu municipalitățile pentru
programe de sterilizare”, a declarat Gabriel Păun, director de campanii VIER
PFOTEN.
VIER PFOTEN ia în
considerare o abordare orientată către soluții, respectiv metoda prindere-sterilizare-returnare.
Proiectul ”Animale fără Stăpân” al organizaţiei s-a dovedit a fi o strategie
umană eficientă, care reduce numărul câinilor fără a crea suferință. O singură
echipă VIER PFOTEN poate steriliza sute de câini într-o săptămână într-un anumit
loc, ceea ce reprezintă o abordare mult mai ieftină decât uciderea câinilor și
eliminarea cadavrelor. VIER PFOTEN deține echipe profesioniste, cu experiență
de zeci de ani la nivel internațional în implementarea proiectelor extinse de
sterilizare a câinilor fără stăpân.
Sondajul Mercury
Research mai arată faptul că 66% dintre români nu ar vota pentru un partid
politic care susține eutanasia câinilor fără stăpân. "Această majoritate
care nu simpatizează cu politicienii pro ucidere reprezintă un mesaj ferm dat
de români”, subliniază Gabriel Păun. ”Mi-aş dori să văd candidaţii la alegerile
europarlamentare poziţionându-se public în această problemă şi incluzând-o pe
agenda lor în următorii 5 ani”.
Sondajul mai arată și
că 7% dintre cetățenii României vor să adopte un câine fără stăpân. Acest
procent reprezintă 1,15 milioane de oameni. ” Dacă acești iubitori de animalele
ar adopta în mod real un animal, atunci numărul de căţei din stradă s-ar reduce
semnificativ. Sunt atât de mulți câini prietenoși în adăposturi sau pe străzi,
pentru care ultima şansă la viaţă este adopția. Pentru ei, VIER PFOTEN poate
asigura gratuit sterilizarea și microciparea”, mai arată directorul de campanii
al VIER PFOTEN.
Găsiţi ataşat un
rezumat al sondajului de opinie realizat de Mercury Research
Descărcaţi foto:
https://ftp.vier-pfoten.org/?u=yEdUVn4a&p=VowumDN4
Contact pentru
declaraţii:
Gabriel Păun, Director
de campanii VIER PFOTEN
0040-744.351.977
Toate cele bune
*******************************************************************************
Livia Cimpoeru
Press Officer VIER
PFOTEN Romania
Tel: +40-21-316-77-31
Mobile: +40-734-660-726
Fax: +40-21-311-25-99
livia.cimpoeru@vier-pfoten.org
*******************************************************************************
VIER PFOTEN Romania
Maica Alexandra street,
no. 24
District 1, Bucharest
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.