joi, 15 mai 2014

O veste excepțională pentru amatorii de muzică bună care vor alternativă la abonații Zilelor târgumureșene



O veste excepțională pentru amatorii de muzică bună care vor alternativă la abonații Zilelor târgumureșene
Concurs
Pentru cei care nu vor abonații primăriei  și întreținuții de partid care să se fluture pe scenă pentru a n-a oară, în baza afacerilor dedicate și intereselor de manageriat via Ungaria sau București, pe banii publici ai târgumureșenilor, există o alternativă plăcută, iar banii ajung și la cei necăjiți și nu sunt furați de inși de partid: concertul din 18 mai  de la Palatul Culturii, cu Alexandru Tomescu în prim-plan, cu Eduard Kunz, unul dintre marii pianiști ai lumii, în turneul Stradivarius. Și, da, veți auzi celebra vioară, acompaniată de pian, interpretând sonatele pentru vioară și pian ale lui Prokofiev, dar și alte lucrări. Concertul face parte din turneul care ajunge în 12 orașe și are și o cauză nobilă, proiectul Hope and Homes for Children România. Anul trecut, prin turneul Stradivarius s-au strâns 13.500 de euro pentru copii vulnerabili sau orfani, care sunt sprijiniți de fundația amintită și pentru acest an se așteaptă cel puțin un la fel de mare interes și o la fel de mare generozitate.
Mai multe informații despre eveniment puteți găsi la adresa: http://www.turneulstradivarius.ro/ sau pe paginile de socializare:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.