Interes al românului pentru partid(ă)

Interes al românului pentru partid(ă)

Pentru cei care nu caută să își facă cultură generală din bălmăjelile televizate ale unor asistente sau ale unor pseudo-vedete, există posturi specializate în documentare valoroase. Unul dintre ele este Național Geografic, care a difuzat în această săptămână un nou episod din Îți joacă mintea, cu un subiect  care mi-a reamintit de o discuție cu un membru de partid care nu a fost în stare să îmi dea un argument serios de ce a intrat în partidul respectiv, care nici nu contează dacă era la putere sau în opoziție, partid nou-înființat sau așa-zis istoric. Omul era susținător, fără funcție de conducere, era un umil membru cu carnet, care nu era în stare să motiveze de ce a intrat în partid decât cu…îmi place de ăia! Ei, bine, episodul din Îți joacă mintea se bazează exact pe plăcere  și pentru conformitate am să las textul difuzat în emisiune:

Simți încântarea succesului sau agonia înfrângerii? N-ai câștigat și n-ai pierdut nimic! Obligându-te să alegi o echipă ți-am păcălit creierul ca să fie competitiv. Când îți susții echipa favorită nu câștigi bani sau trofeu și nu pierzi când ei pierd. Dar creierului tău îi place să se implice ca și cum ai concura tu! Creierul tău simte plăcerea prin simpla competiție și se implică în joc de dragul jocului!

Să fie asta una dintre explicațiile de ce românul, obligat zeci de ani să intre într-un singur partid și ăla comunist, intră, în democrație, în partid?! Există, desigur, inși care intră pentru că sunt disperați să facă bani, să aibă putere, care adoră să se folosească de ceea ce consideră ei prostime, dar ce motivație, în afară de cea cu plăcutul, poate să aibă un simplu membru, care nu va ajunge niciodată la ciolan, la licitațiile dedicate, care nu va face niciodată afaceri pe firma lui cu partidul din care face parte, cum fac destui borfași? Nevoia de dopamină ne poate face să intrăm, ca un fel de chibiți, pentru a face galerie eligibililor de pe listă? Dar cum se explică nevoia și mai ciudată a celor care nu sunt membri de partid, să voteze pentru unul sau altul? Și aici e plăcutul de vină, pentru că, să fim serioși, mai nimeni nu citește statutul partidului, nu urmărește fiecare acțiune a partidului sau fiecare declarație a unui șef de partid?!

 În sprijinul teoriei cu plăcutul sunt și cifrele oficiale raportate de partide, la capitolul membri, acolo unde veți descoperi că la fiecare membru de partid, care se consideră că și votează pentru partid, sunt cam 5 chibiți dovediți la urne, care votează acel partid doar din plăcerea mai sus menționată. Practic, suntem la nivel de fotbal, ne alegem o echipă, o susținem cu patimă, dar nu ne afectează victoria sau înfrângerea decât emoțional, nu câștigăm sau nu pierdem nimic.  Partid sau partidă - aceeași nevoie de…plăcere ?!