sâmbătă, 12 aprilie 2014

Condamnatul pedelist Filimon, încă la piețe după neglijență în serviciu?!



Condamnatul pedelist Filimon, încă la piețe după neglijență în serviciu?!
Păcăliciul care îmi motiva că se vând mere fără plata ocupării domeniului public pentru gășcarii porcului portocaliu pe simplu motiv că zona se numește… Piață (a trandafirilor) – Filimon – a fost condamnat pentru neglijență în serviciu. Cum, naiba, insul continuă să fie șef, după ce s-a dovedit un păcălici și vinovat o poate spune doar leprozeria PDL Mureș care îl ține în brațe. Pentru amatorii de ceva subiecte de interes, căutați autorizațiile insului pentru piețe, modul în care se face aprovizionarea, afacerile cu mere din piețe, înlocuirea tarabelor de piatră, înlocuirea acoperișului cu o mizerie în culorile partidului hoților, cine închiriază spații pentru care bandiții au dat autorizații comerciale, de comerț și așa mai departe.
S.C. Administrator Imobile şi Pieţe S.R.L. informează cetăţenii urbei că, în perioada Sărbătorilor Pascale (ortodox şi catolic), respectiv 14 aprilie – 19 aprilie, Piaţa Cuza Vodă este singura piaţă autorizată pentru comercializarea mieilor vii. În această locaţie, în perioada arătată, va funcţiona de asemenea, un punct de sacrificare a mieilor, monitorizat şi autorizat veterinar, amenajat corespunzător pentru desfăşurarea activităţii specifice. Producătorii care intenţionează să comercializeze în piaţă miei vii, din gospodăriile proprii, trebuie să deţină asupra lor următoarele documente: actul de identitate al producătorului; certificat sanitar- veterinar de transport animale vii (miei) – eliberat de medicul veterinar din localitate; formular de mişcare a mieilor şi document privind informaţiile legate de lanţul alimentar, eliberate de medicul veterinar; mieii trebuie să fie identificaţi cu crotaliu electronic. Atenţionăm pe această cale că, cetăţenii care cumpără miei sau alte produse de origine animală din alte locuri decât cele autorizate îşi asumă responsabilitatea eventualelor îmbolnăviri!
       
Vasile Filimon directorul SC Administrator Imobile și Pieţe SRL. - See more at: http://www.tirgumureseanul.ro/detali-stire/lista/home/articol/vasile-filimon-in-piata-cuza-voda-din-tirgu-mures-vor-fi-miei-vii-anul-acesta.html#sthash.8hdTcTkI.dpuf

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.